Sigur, fiecare părinte dorește ca copilul său să iasă în evidență. Dar unii părinți au depășit cu siguranță anumite limite de bun simț.

Dar ce este un nume?

Mi.Ti/shutterstock

Fiecare țară din lume are legi ușor diferite în ceea ce privește numele care se pot da și pe care nu se pot da în mod legal urmașilor. Aceste 13 familii au vrut să nu respecte cutuma din țările lor, alegând nume curioase, uneori chiar intraductibile.

Messiah (Statele Unite)

Flashon/shutterstock

Oarecum. Dintr-un motiv sau altul, Statele Unite sunt foarte, foarte blande atunci când vine vorba de numele copiilor – spre deosebire de multe alte națiuni. Regulile pentru numirea copiilor variază în funcție de stat. Unele state (da, doar unele) interzic folosirea de cuvinte obscene. Alte state interzic utilizarea numerelor în numele copiilor. Kentucky, pe de altă parte, nu are nicio reglementare. Un caz deosebit de controversat în legătură cu copiii a avut loc în 2013, când un judecător din Tennessee a hotărât că un cuplu nu și-ar putea denumi copilul Mesia, spunând că acest nume ar trebui să aparțină numai lui Hristos. Dar hotărârea a fost apoi respinsă. Nu există legi oficiale care să interzică numele cu semnificație religioasă, iar o instanță de judecată a stabilit că judecătorul nu poate lua decizii bazate pe prejudecăți religioase.

Nutella (Franța)

My Good images/shutterstock

Hei, la toți ne place Nutella, dar… să-ți numești copilul după ea? Pare puțin extrem. Doi părinți francezi au susținut că au ales numele deoarece sperau că fiica lor ar fi dulce și populară, la fel ca pasta tartinabilă de ciocolată cu alune. Juriștii francezi, totuși, nu l-au acceptat. Un judecător a susținut că numele era “contrar interesului copilului”, deoarece “ar crea doar batjocură și lipsă de respect”. Ei au decis ca părinții să fie obligați să-i schimbe numele în Ella.

Robocop (Mexic)

OPOLJA/shutterstock

Sonora, un stat din nord-vestul Mexicului, are o listă lungă de nume specifice pentru copii, pe care părinții nu le pot da copiii. În 2014, statul a lansat o listă cu 61 de denumiri interzise, în speranța că “copiii vor fi protejați de agresiune din cauza numelui lor”. Și multe dintre nume au venit direct din registrele cu nou-născuți. Cele mai multe nume de pe listă fuseseră deja acordate unui copil nefericit, iar guvernul a simțit nevoia de a opri nebunia. În timp ce legislația nu este în măsură să schimbe numele existente ale copiilor, ea îi împiedică pe viitorii copii să fie numiți după ofițerul cu succes cinematografic. Alte nume de pe listă includ “Facebook”, “Batman” și “Panties.” (= Chiloți… Chiar așa?)

Chow Tow (“Cap Mirositor”) (Malaezia)

esb professional/shutterstock

Expresia de mai sus din limba malaeziană, adică “cap mirositor”, sună mai degrabă ca o poreclă din partea unor bătăuși decât un nume dat de părinții tăi … și totuși un cuplu malaezian părea, în mod inexplicabil, să creadă că este un nume bun. Din fericire, guvernul malaezian nu a fost de acord. În 2006, această poreclă ridicolă a intrat pe lista cu nume interzise, publicate de Departamentul pentru Înregistrarea Națională din Malaezia. Publicarea listei a fost făcută deoarece era un număr tot mai mare de cetățeni malaysieni care solicitau schimbarea numelor lor.

Talula Does The Hula From Hawaii (Noua Zeelandă)

SvetlanaFedoseyeva/shutterstock

Talula pe scurt, poate …? În 2008, o fată de 9 ani din Noua Zeelandă a fost pusă sub tutela judecătoriei, după ce un judecător a stabilit că numele ei absurd a fost, în principiu, motiv de abuz asupra copilului. Potrivit avocatului ei, își spunea “K”, refuzând să spună colegilor săi numele adevărat, de teama de a fi tachinată. Curtea și-a asumat tutela fetei și ia permis să-și schimbe numele.

Cyanide (Anglia)

Paul Hakimata Photography/shutterstock

Ca și Statele Unite, Anglia nu are prea multe legi cu privire la acordarea de nume copiilor. Dar când o mamă britanică a încercat să-și numească fiica după această binecunoscută otravă, instanța a decis să se implice. Judecătorul care a pronunțat hotărârea a susținut că, în Anglia, instanța ar interzice părinților să aleagă nume copilului “doar în cele mai extreme cazuri”. Se pare că această situație de numire mai deosebită a constituit o infracțiune.

Ikea (Australia)

Velazquez77./shutterstock

Australia are câteva recomandări când vine vorba de nume. Numele nu pot fi “obscene sau ofensatoare”; ele nu pot fi “contrare interesului public”; și nu pot fi “bazate pe reputație sau utilizare”. Aceasta ultimă regulă interzice australienilor să-și numească copii după renumitul comerciant cu amănuntul. Numele unei instituții publice se consideră ca fiind “utilizat”. Se pare că da numele copilului tău “Ikea” a fost interzis și în Suedia. Deci, chiar și în țara de origine, nu poți numi copilul după IKEA.

Brfxxccxxmnpcccclllmmnprxvclmnckssqlbb11116 (Suedia)

luanateutzi/shutterstock

Un cuplu suedez a încercat în 1996 să-i dea fiului său acest `nume`. Ei au susținut că numele de 43 de caractere format din litere și cifre urma să fie pronunțat “Albin”, un nume relativ comun scandinav. Acesta era menit să fie un protest direct contra legilor destul de stricte ale denumirii din Suedia. Nu suntem siguri de ceea ce se așteptau să realizeze prin acest protest, deoarece guvernul suedez a modificat imediat acele legi și a insistat ca părinții să aleagă un nume diferit.

@ (China)

leungchopan/shutterstock

Denumirea unui băiețel după simbolul de pe tastatura de calculator ar putea părea ca cel mai prost exemplu de pe această listă, însă unii părinți au avut de fapt un motiv valid. Oarecum. În China, oamenii numesc acest simbol “ai-ta”, care sună foarte asemănător cu o expresie chineză, care înseamnă “iubiți-l”. Indiferent dacă credeți că este interesant sau dulce, interdicția chineză cu privire la nume care conțin simboluri au împiedicat acordarea acestui `nume`.

. (Noua Zeelandă)

luanateutzi/shutterstock

Acest nume (dacă se poate denumit așa) ar fi fost pronunțat “oprire completă” dacă acești părinți din Noua Zeelandă și-ar fi făcut pofta. Cu toate acestea, guvernul l-a respins, adăugându-l la lista lor cu numele interzise de copii.

Monkey (Danemarca)

luanateutzi/shutterstock

În loc să aibă o listă cu numele interzise de copii, Danemarca are o listă de nume aprobate pentru copii, care conține aproximativ 7.000 de nume. Dacă locuiți în Danemarca și doriți să alegeți un nume care nu este pe listă, trebuie să obțineți aprobarea unui funcționar guvernamental. Inutil să mai spunem că “Monkey” nu face lista de nume aprobate pentru copii. Dar asta nu a împiedicat câțiva părinți danezi să încerce.

Harriet/Duncan (Islanda)

leungchopan/shutterstock

Islanda este o altă națiune care are legi recunoscute ca fiind stricte de numire. Numele în Islanda pot fi scoase în afara legii dacă nu pot fi conjugate în Islanda sau includ litere pentru care alfabetul islandez nu are un echivalent. O pereche de părinți au învățat acest lucru greu atunci când și-au numit fiica Harriet, un nume care nu poate fi conjugat în islandeză. Sărmanii părinți au greșit din nou când l-au numit pe fiul lor Duncan – deoarece alfabetul islandez nu are nici un echivalent pentru litera C. Ei trebuiau să obțină pașapoarte pentru copiii lor cu numele “Girl” și “Boy” în loc de numele lor reale.

Sarah (Maroc)

Mi.Ti/shutterstock

Ce ar putea fi în neregulă cu Sarah ?! Ei bine, în Maroc, numele trebuie să reflecte “identitatea marocană”. Sarah, cu un H, este ortografia ebraică a numelui. Cu toate acestea, ortografia arabă, “Sara”, este perfect legală.

Surse: Mental FlossBusiness InsiderMom Junction

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.omu.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Studii GEO

Facem studii geotehnice în București și în provincie

prețuri foarte avantajoase….

Sunați-ne acum la mobil 0773 897 010

Reparații la terase


HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea..ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.