Este documentată destul de bine această problemă. Ţine de apariţia numelor de familie şi de aflarea unor mari mase de etnici români ortodocşi sub păstorirea mitropoliei sîrbeşti.

Căutînd în google „fascinatia lingvisticii” puteţi obţine în pdf sau doc cartea SUB FASCINAŢIA LINGVISTICII BĂNĂŢENE de Simion Dănilă.

În capitolul DOSAR EMINESCU SAU DESPRE NUMELE POETULUI, primul subcapitol este: SUFIXUL -OVICI/-EVICI ÎN NUMELE DE FAMILIE BĂNĂŢENE, ARDELENE ŞI BUCOVINENE.

Aveţi mai jos o sinteză din acest subcapitol:

”1. Circumscriind obiectul cercetării noastre la numele de familie, în accepţiunea pe care o dăm astăzi acestui termen, nu ne vom referi la numele în -ovici/-evici anterioare secolului al XVIII-lea, când, prin administraţia austriacă din Banat, Ardeal şi Bucovina şi în special prin patenta imperială din 1776, care instituie obligativitatea păstrării numelui de familie al tatălui, se oficializează, de fapt, numele de familie în cele trei provincii româneşti amintite.

Prezenţa numelor formate cu -ovici/-evici în aceste ţinuturi româneşti poate conduce, la o privire superficială a lucrurilor, la concluzia că purtătorii lor au fost la origine alogeni, asimilaţi apoi de masa de români. Dispunem astăzi de suficiente probe pentru a demonstra contrariul acestei presupuneri, anume că purtătorii unor astfel de nume au fost români, care,datorită unor presiuni conjuncturale, au adoptat nume de coloratură străină.

2. Factorul determinant în apariţia acestor nume în antroponimia românească din Imperiul Habsburgic îl reprezintă subordonarea bisericii ortodoxe bănăţene şi ardelene, mai întâi, apoi şi a celei bucovinene, Mitropoliei sârbeşti de la Karlowitz (Sremski Karlovci), prin diploma leopoldină din 21 august 1690, care, prin aşa-zisele privilegii ilirice, favorizează sârbizarea numelor de persoană româneşti.

3.1. Cum clerul superior din Banat era alcătuit din prelaţi de origine sârbă până prin prima jumătate a veacului al XIX-lea, este firesc să întâlnim numele în -ovici/-evici mai întâi la aceştia: Maxim Nestorovici, Nicolae Dimitrievici, episcopi ai Timişoarei (1727-1728, resp. 1728-1744, Suciu, Monografia 116) etc.

Preoţii de rând şi chiar protopopii din satele şi oraşele româneşti apar în această vreme, în majoritate covârşitoare, cu nume unic. Într-un defter (caiet de dări bisericeşti) al episcopiei de Arad, din 1728, din 33 de nume numai unul este dublu.

Şi în 1751, în statistica eparhiei Caransebeşului, majoritatea preoţilor apar cu nume unic, numele dublu întrebuinţându-se numai pentru a deosebi doi sau mai mulţi preoţi cu nume de botez identic, care funcţionau în aceeaşi localitate.

Reiese că în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, chiar dacă se utilizau nume duble (sau multiple), al doilea (şi celelalte) nu era obligatoriu de factură sârbească. Se pare că sârbizarea numelor de preoţi, dascăli şi alţi apropiaţi ai bisericii începe cu oarecare timiditate după 1740 şi se intensifică în a doua jumătate a veacului, luând un caracter programatic în deceniul al 8-lea, când aceste nume se fixează definitiv ca nume de familie prin decretul din 1776. Agresivitatea cu care autoritatea bisericească şi-a dus campania de sârbizare a numelor româneşti, adevărat atentat la însăşi fiinţa naţională a românilor ortodocşi, adică a majorităţii covârşitoare a românilor din Imperiul Habsburgic, a fost descrisă de Iosif Vulcan în discursul de recepţie în Academia Română, rostit în şedinţa din 29 martie 1892: Dimitrie Ţichindeal. Date nouă despre viaţa şi activitatea lui, din care reproducem un scurt fragment:

„Mitropolitul sârb din Carlovăţ şi vlădicii săi, asemenea toţi sârbi, stăpâneau turma credincioasă română. Şi o stăpâneau cu atâta netoleranţă, nedreptate şi cruzime, încât generaţiunea actuală trebuie să se mire de îndelunga răbdare a înaintaşilor săi. Mitropolitul era un despot necontrolat, iar vlădicii vrednici sateliţi ai lui. În oarba lor cutezare, ei îşi propuseseră a face din români sârbi. Drept aceea, confiscară toate averile mânăstireşti şi alte multe fonduri bisericeşti române; de altă parte, nu tolerau niciun episcop român, nici chiar în părţile locuite exclusiv de români; pretutindeni impuneau protopresviteri sârbi; prin comunele curat române, numeau popi sârbotei; nu admiteau la cursul teologic niciun tânăr român până ce nu-şi adăoga la nume terminaţiunea «vici» şi prigoneau cu furie pe toţi cei ce cutezau a-şi manifesta simţirile naţionale.“

3.2. Nu ne miră deci că şi un număr mare de învăţători, unii fiind chiar preoţi sau fii de preoţi, poartă nume sârbizate în secolele XVIII-XIX, cum rezultă dintr-o lungă listă, refăcută după diverse documente de epocă (Radu-Onciulescu, Contribuţii 249-307).

Sunt înregistrate aici 1.578 de nume de dascăli bănăţeni, dintre care 700 (44%) de aspect sârbesc, faţă de 498 (32%) cu formă românească, 258 germane, 43 de aspect unguresc, 23 care indică alte origini şi 56 nume unice (de botez). Numele sârbizate sunt, în marea lor majoritate (632, adică 90%), formate cu -ovici/-evici, dintre care 222 Popovici. Cu sufixul -ici întâlnim 43 de nume de învăţători

4. Sufixul -ovici/-evici se răspândeşte şi în Ardeal (şi nu numai în părţile vestice, ai căror locuitori ortodocşi, prin crearea în 1695 a episcopiilor Ineu, Oradea, Mohács şi Sighet, sufragane mitropolitului sârb, intră în sfera de influenţă a Karlowitzului, Suciu, Monografia 110). Deşi biserica ardeleană accepta, în 1701, unirea cu Roma, cei mai mulţi români au rămas fideli ortodoxiei. Aşa, de exemplu, credincioşii braşoveni s-au orientat spre Episcopia Râmnicului în 1728, întrucât prin pacea de la Passarowitz (Požarevac) din 1718, Oltenia a fost cuprinsă şi ea între graniţele Imperiului Habsburgic, iar de prin 1739 ei vor gravita spre mitropoliţii sârbi de la Karlowitz (Păcurariu 382-383). Şi ortodocşii de prin părţile Sibiului îşi îndreaptă speranţele spre Mitropolia Karlowitzului, la 1747, 1749 şi în anii următori, până când, în 1761, episcopul sârb al Budei, Dionisie Novacovici, este numit, pentru ortodocşii din Transilvania, episcop exempt (adică scos de sub jurisdicţia oricărui mitropolit şi supus direct guvernului de la Viena), stabilindu-şi reşedinţa la Răşinari, ca din 1783, episcopia ortodoxă a Transilvaniei să fie pusă şi ea sub ascultarea Mitropoliei de la Karlowitz, prin aceeaşi dispoziţie care s-a dat şi pentru episcopia românească a Bucovinei (ib. 387-392, 500-506).

Existau deci şi în Ardeal condiţii prielnice naşterii numelor de familie de coloratură sârbească, mai întâi la preoţi, apoi şi la alte categorii sociale.

5. Contrar multor aparenţe, nici numele în -ovici/-evici din Bucovina, devenite nume familiale şi transmise generaţii de-a rândul, n-au, în marea lor majoritate, altă origine decât cea sârbească. Nu credem că s-au menţinut mai mult de o generaţie numele formate cu acest sufix înainte de răpirea Bucovinei (1775) şi mai ales înainte de trecerea bisericii ortodoxe de aici sub jurisdicţia mitropoliei din Karlowitz (1783), utilizate în epoca mai veche de dieci în documentele slavone (DOR LIX, LXV) ori create de administraţia rusească (1769-1774), în nici un caz născute datorită influenţei polone în şcoli, care începe abia din 1815 (Bileţchi-Albescu 1939, 49). La această dată, procesul de fixare e numelor de familie s-a încheiat în linii mari. Eventual accentuarea pe o/e a numelor deja create sub influenţă sârbească, precum în Iminóvici, după atestarea căpitanului Matei Eminescu (Pop 1969, 19), s-ar putea datora influenţei polone de mai târziu.

Abia decretul imperial din 1776 stipulează transmiterea numelui de familie al tatălui, care, într-un interval scurt de timp după această dată, atunci când este format cu -ovici/-evici, nu putea fi creat decât prin biserica supusă sârbilor, mai ca seamă pe vremea episcopului sârb Danilo Vlahovici (1789-1822), precum bine arată Bileţchi-Albescu 1939, 66, şi Nistor 1916, 7, afirmaţia celui din urmă fiind respinsă cu prea multă uşurinţă de Rezuş 1982, 10.

Nu ne îndoim că, în această perioadă şi sub aceeaşi influenţă sârbească, va fi luat naştere în Bucovina şi numele Eminovici, purtat mai întîi de ascendenţii poetului care, precum se ştie, erau cantori şi epitropi bisericeşti. În familia lui Eminescu, ramura Eminovici, vom mai înâlni nume de această natură: Maslovici, Daşchievici (Pop 1962, planşa IV), iar printre personalul boierului Balş din Călineşti, la care era angajat şi Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, mai găsim un anume Enacovici (ib. 257).

6. Conchizând, putem afirma că majoritatea numelor în -ovici/-evici, care dau onomasticii din Banat, Ardeal şi Bucovina o coloratură sârbească, au fost impuse pe cale bisericească, în secolul al XVIII-lea, de către Mitropolia de la Karlowitz, şi s-au încetăţenit ca nume de familie printr-o lege austriacă din 1776.”

Urmează aproximativ 40 de pagini de analiză a numelui Eminovici – Eminescu , aşa cum a fost schimbat de către Iosif Vulcan. Concluzia desprinsă în urma celor citite ar fi că originea este cea bucovineană. Redau câteva paragrafe:

„Este neîndoielnic faptul că Iosif Vulcan, care – cum spune Petru Rezuş –„s-a împiedicat“ în terminaţia străină -ovici, cunoştea provenienţa acestui sufix şi, înlocuindu-1 cu -escu, n-a făcut decât să redea onomasticii noastre – la numai un an (în 1866) după emanciparea bisericii ardelene de sub tutela Mitropoliei de la Carloviţ – un nume ce va deveni celebru. Eminescu este, prin obârşie, ca şi prin nume, bucovinean. Deci român.

A venit o vreme când, începând să reînvie întru neamul lor („in domibus suis resuscitare cepisse“, DIMB 620) , românii împovăraţi cu nume străine se leapădă de ele, înlocuindu-le cu altele româneşti. Eminescu însuşi a formulat odată cât se poate de plastic această stare: „Da, de la Roma venim, scumpi şi iubiţi compatrioţi – din Dacia Traiană! Se cam ştersese diploma noastră de nobleţe, se cam ştersese istoria noastră, însă ceea ce n-am făcut în trecut ne vom încerca a face în viitor; limba însă am transcris-o din buchiile gheboşite de bătrâneţe în literele de aur ale limbilor surori. Cam degenerase arborele nostru genealogic cu câte-o codiţă streină, dar îl vom curăţi de toate uscăturile.“ (apud Sanda, Emin 38)

Procesul înlăturării „codiţelor streine“ a început, se pare, tot din Banat, odată cu desârbizarea numelor de familie în -ovici, în focul revoluţiei paşoptiste. Am mai discutat cazu lui Dimitrie Petrovici-Stoichescu: ales vicar episcopesc al Timişoarei, în adunarea populară de la Lugoj, din iunie 1848, şi, întrucât oamenii „strigară ca «vici» în cognumele meu să nu fie, eu fui silit a mă alcătui dorinţii mulţimei, şi primii cognumele strămoşesc familiar [= familial] «Stoichescu»“ (Dănilă 19821, 263). În circularele emise după aceea din Timişoara de către episcopul sârb Pantel(e)imon Jivcovici, luptătorul bănăţean pentru cauza românilor este numit „Dimitrie Petrovici, mincinos Stoichescu“, „Dimitrie Petrovici, sub nume mincinos Stoichescu“, „Dimitrie Petrovici false Stoichescu“ (DIMB 747-748, 729,749), ceea ce-l face pe acesta să comenteze: „De unde se vede cât de neplăcut este sârbilor când vreun român ţipă adăugătura «vici».“ (Dănilă 19821, 264) Numai Eftimie Murgu se referea la el cu „Dimitrie Stoichescu alias Petrovici“(DIMB 713).

Şi alţi preoţi şi-au „ţipat“ atunci „adăugătura «vici»“, ca „Ştefan Chirilovici altmintrelea Chirilescu“ sau „zisul Ştefan Chirilescu altmintrelea Chirilovici“ (ib. 762).

Nu altfel a procedat Iosif Vulcan cu Eminovici în 1866.

… Este însă fapt că-n februarie 1866 Eminescu ne-a trimis primele sale poesii cu subsemnarea «Eminovici» şi redactorul foii noastre, fără să ştie de îndemnul lui Pumnul şi fără chiar să întrebe pe autor, i-a schimbat numele în Eminescu. Dânsul nu numai n-a protestat, dar poesiile următoare ni le-a trimis cu numele schimbat de noi. Am povestit schimbarea aceasta în foaia noastră încă pe timpul când poetul trăia şi era sănătos, dar niciodată nu ne-a desminţit. Nici n-a putut, căci am spus numai adevărul. Rugăm pe colegii noştri de la Fânt. Blan., precum şi pe alţii cari au reprodus memoriul acela, să binevoiască a lua act şi de observaţiunea noastră care pentru noi e o cestiune de onoare.“

În concluzie, numele Eminovici apare în Bucovina de la sfârşitul veacului XVIII, prin sârbizarea de către biserică a unui nume ţărănesc şi românesc susceptibil de o multiplă etimologie. Preschimbat în Eminescu, în 1866, de către redactorul revistei „Familia“, în cadrul unei tendinţie generale de reromânizare a antroponimeiei noastre, numele poetului a ajuns să se bucure de cea mai mare celebritate în cultura română, datorită geniului eminescian care face să ne regăsim, fărâmă cu fărâmă, ca „diferenţialele divine“ ale lui Lucian Blaga, într-o operă de sinteză a simţirii româneşti.

La urma urmei, disputa dezvoltată în jurul provinciei româneşti din care provine numele Eminovici s-ar putea tranşa astăzi prin testul AND aplicat urmaşilor poetului din Bucovina şi urmaşilor Iminovicilor din Ardeal. S-ar vedea clar dacă este sau nu vreo legătură de rudenie între ei. Dacă este vreo legătură, atunci am putea redeschide „dosarul“, întrebându-ne şi căutând să răspundem în
ce direcţie s-a petrecut emigrarea Eminovicilor/Iminovicilor: dinspre Ardeal spre Bucovina sau dinspre Bucovina spre Ardeal.”

dl FLORIN ȘERBAN

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Studii GEO

Facem studii geotehnice în București și în provincie

prețuri foarte avantajoase….

Sunați-ne acum la mobil 0773 897 010

Certificate Energetice și Audit

Știați că orice locuință se poate vinde doar dacă proprietarul are certificat energetic pentru ea?

Noi vă ajutăm: suntem profesioniști și la un preț modic aveți certificatul necesar pentru afacerile dvs imobiliare.

Sunați-ne acum la

telefonul mobil 0773 897 010

Spuneți-ne doar unde aveți construcția, de ce tip este… de restul ne ocupăm noi. Veți primi certificatul în timp util.