Dacia / Dacian / Daciana = din Dacia

Dafina = Prenumele fem. Dafina este apropiat de marea majoritate a vorbitorilor limbii romane de numele arbustului dafin (laurus nobilis), originar din Asia Mica, cunoscut la noi mai ales datorita frunzelor sale aromate, folosite drept condiment (regional „dafin” este folosit si cu sensul de „salcim”). Apropierea nu este gresita pentru ca intr-adevar, la origine, acest nume personal are la baza numele plantei, numai ca Dafin si Dafina nu sint create in limba romana, dar prezenta cuvintului comun a sprijinit raspin-direa si popularizarea numelor personale. Forma mase. Dafin este atestata in documentele tarii Romanesti inca din anul 1502, iar Dafina sau Dahina era numele sotiei lui Dabija Voievod, domn al Moldovei intre 1661 — 1665. Formele romanesti corespund perfect bg. Dafin si Dafina (cu diferite forme si hipocoristice imprumutate de la greci). Cu atestari foarte vechi in greaca (la Herodot), antroponimele Daphnis si Daphne (numele sanctuarului lui Apolo, ridicat de Seleucos Nikator, linga Antiohia), ultimul identic cu subst. daphne „dafin, laur”, au trecut si in latina (mase. Ddphinus), unde forma feminina corespunde ca semnificatie cunoscutului ->Laura (mai vechi Laurea), probabil chiar traduceri ale numelui grecesc. ? Cunoscut personaj al mitologiei grecesti, Dafne este nimfa iubita de Apolo si transformata in laur de catre mama sa Geea, pentru a o scapa de urmarirea zeului (legenda este povestita de Ovidiu in Metamorfoze). in poemele lui Teocrit si Vergiliu este cintata trista poveste a pastorului Dafnis, fiul lui Hermes si neintrecut cintaret (pedepsit la orbire de nimfa tradata in iubire, moare cazind intr-o prapastie); este subiectul cunoscutei opere Daphnis si Chloe.

Dafne = dafin, laur

Daiana =

Dalia = inca un prenume feminin corespunzator unui nume de floare, Dalia dovedeste ca sursa botanica este inepuizabila in a oferi onomasticii feminine noi si noi nume. Dahlia variabilis, pe numele ei „oficial”, este o planta din familia compozitelor, originara din Mexic si cultivata ca planta decorativa. Adusa in Europa de un discipol al botanistului suedez Karl Linne, Andreas A. Dahl, planta va purta din anul 1791 numele acestuia. Ca nume de persoana, Dalia este o creatie recenta europeana care a avut sansa sa se raspindeasca destul de rapid. Floarea poarta la noi si numele de gherghina, cuvint identic cu prenumele fem. Gherghina (-> Gheorghe).

Dalila = Vechi nume feminin, Dalila este cunoscut datorita eroinei legendei biblice care povesteste istoria marelui judecator Samson (in „Cartea judecatorilor” din V.T.). Ultimul din cei sase mari judecatori, Samson este ales al Domnului pentru a elibera Israelul de sub filisteni. Puterea de neinvins, totodata si vulnerabilitatea eroului stateau in sapte suvite de par din pletele lui. Dezvaluirea acestui secret femeii iubite, Dalila, din neamul filistenilor, ii aduc pieirea. Legenda biblica a inspirat o serie de mari artisti, Dalila devenind simbolul puterii de seductie dar si al perfidiei. Sub influenta onomasticii literare, Dalila apare sporadic, ca prenume feminin, mai ales in apusul Europei. in ceea ce priveste originea si semnificatia numelui Dalila (aceasta este forma din Vulgata), specialistii il apropie de adj. ebr. delila „plapinda, delicata”.

Damaschin = Rar folosit astazi ca prenume, dar frecvent nu cu mult in urma, Damaschin, fem. Damaschina, corespunde numelui pers. gr. Damaskenos, la origine adjectiv care indica provenienta locala: „din Damasc”. Unul din cele mai vechi orase din Siria (peste 3500 de ani), atestat in vechi papirusuri egiptene si asiriene, Damascul si-ar datora numele asezarii sale geografice. Formele ebraice atestate in V.T., dammeshek, darmeshek, dar-mashki ar avea semnificatia de „localitate bine udata” (scaldata de ape), explicabil, intrucit cimpia in care este asezat Damascul este strabatuta de riul cu multi afluenti Barada (care este probabil biblicul Abana). Damaschin (cu forma scurtata Maschin) este nume calendaristic (biserica celebreaza cultul unui martir oriental cu acest nume), dar aparitia sa mai tirzie in documente (sec. 17, frecvent in sec. 18—19), poate fi legata si de influenta neogreceasca. De mentionat este numele de familie Mischie (de aici toponimele Mischii) datorat influentei turcesti si care pastreaza amintirea renumitului otel de Damasc.

Damian = daman = a imblanzi, a supune, a domestici
= Folosit de aproape toate popoarele europene, Damian (fam. Damiana nu mai este in uz la noi) reproduce numele pers. gr. Damiands, pe care specialistii il incadreaza in aceeasi familie cu vechile si frecventele Damas, Damasias (un arhonte cu acest nume este cunoscut din 586 i.e.n.), Dama-siklos si Damasikles, Damasippos si Hippodamas (ultimele compuse din damas si hippos, diferita fiind ordinea in care apar), Damasos (atestat si in Iliada), Polydamas etc. Tema comuna a acestor nume, dama- de la verbul damdo „a domestici, a imblinzi”, apartine radacinii indo-europene *dom-, reprezentata prin lat. domus „casa”, gr. domos, sanscr. damas, v.sl. domu si este inrudita cu lat. domesticus, domesticare, iar prin acestea chiar cu rom. domestic, a domestici. Foarte rar in perioada clasica, Damianos are sansa sa patrunda in onomasticonul crestin si sa ajunga pina astazi datorita cultului deosebit de vechi si raspindit al martirilor -* Cosma si Damian, asa-numiti „doctori fara arginti”. Din greaca, numele patrunde in onomastica slava (v. sl. Damiianu, ucr.’Denii au a, in sec. 15), prin intermediul careia Damian se raspindeste si la romani. Foarte raspindit ma’i ales in Transilvania (aici trebuie luata in consideratie si influenta latino-catolica) ca nume de botez sau de familie, numele apare si sub formele Damian, Demian, Dini ian, Doma. # Fr. Damien, germ. Damianus, it. Dam ian o, sp. Damian, magh. Danijan, Demjan, Demjen, Damos, Demeny, bg. Damian, Damian, Demian, ser. Damian, rus. Demian, -a, Damian, -a.

Dan / Dana = prescurtare a numelor Daniel / Daniela
= Nume cu veche traditie in onomastica romaneasca, cunoscut si folosit frecvent in toate regiunile tarii, Dan (fem. Dana) se bucura si astazi de o favoare deosebita ca prenume. in documentele tarii Romanesti de pina la 1500 sint numite Dan nu mai putin de 20 persoane, iar daca adaugam si derivatele Danciu si Danisor, numarul urca la 33, situindu-1 pe Dan printre cele mai frecvente nume ale onomasticii romanesti vechi (primele atestari: Dan — 1385, Danciul — 1389, Danisor — 1392). Amintind ca numele apare si in Maramures si Moldova (Dan, Danciu, Dancu si Danuca denumesc 25 persoane numai in actele din timpul lui Stefan cel Mare), avem o imagine elocventa si asupra raspindirii numelui printre romani, in ceea ce priveste originea si semnificatia initiala a acestui nume, lucrurile sint destul de complicate. Majoritatea specialistilor sint de parere ca Dan este un hipocoristic al unui nume compus cu elem. -dan (fie element primar ca in -> Daniel, fie secundar ca in -> Bogdan; Iordan etc.) si ca a fost imprumutat din limbile slave vecine (teoretic nu este exclusa posibilitatea ca, in unele cazuri, abrevierea ca si aparitia hipocoristicului sa se fi produs chiar pe teren romanesc, lucru probabil mai ales pentru vremurile mai noi). Este interesant de mentionat faptul ca numele propriu Dan (—> Daniel) apare si in Geneza, denumind o persoana (in genealogia biblica este fiul lui Iacob si al sclavei Rachelei, Bilha), un trib israelit (dupa numele personal) si chiar o cetate aproape de izvoarele Iordanului (vechiul sido-nic Laish, cucerit de tribul Dan, care i-a schimbat numele; cetatea e identificata cu actualul Tell el-Kadi). Originea numelui biblic se afla in exclamatia Rachelei: Domnul m-a judecat (dananni) si mi-a dat acest fiu ( —> Daniel). Dan a dat nastere unei bogate serii de derivate, unele imprumutate ca atare de la popoarele slave, altele creatii romanesti (o delimitare exacta este dificila si riscanta, intrucit fiecare nume isi are o istorie proprie, in cele mai multe cazuri, necunoscuta). Atragind atentia ca multe dintre aceste derivate sint astazi nume de familie sau pot fi intilnite in toponimie, vom oferi, spre ilustrare, o parte din ele: Dana, Danu(l), Danes, Danie, Danei, Danita, Danie, Danco, Dancu, Danca, Dancanet, Dance(a), Danciu (1), Dancel, Dancau, Dancila, Dancus, Danaie, Danaias, Danaiat, Danasel, Daneciu, Danet, Danica, Danicel, Danut(a).
= Nume cu rezonanta in istoria noastra, popularizate de literatura romana moderna, Dan, Dana si Danuta (frecvente). O Istoria tarii Romanesti cunoaste doi domni care aii purtat acest nume: Dan I, fratele lui Mircea cel Batrin (c. 1384 — 1386) si Dan II (1422 — 1431); seria de domni din aceasta perioada este uneori incadrata in dinastia Danestilor. O deosebita influenta asupra gustului public au avut-o in epoca moderna citeva personaje si opere literare, a caror influenta asupra inventarului de prenume nu trebuie neglijata; poemul lui V. Alecsandri Dan capitan de plai, romanul Dan de A. Vlahuta sau cunoscutul Danut, unul dintre personajele principale ale romanului La Medeleni de I. Teodoreanu.

Daniel / Daniela = Provine din numele ebraic Daniyel care însemnă “Dumnezeu este judecătorul meu” sau “ Judecător este Dumnezeu”. Al doilea fiu al lui David, născut la Hebron. Mai era numit si Chileab. Daniel a fost un profet evreu a cărui viaţă şi profeţii sunt istorisite în Cartea lui Daniel din Vechiul Testament. Obligat să intre în serviciul regelui din Babylon, a devenit cunoscut pentru îndemânarea sa în interpretarea viselor, Ezechiel, cu care a fost comtemporan, îl menţionează ca un model de dreptate. Printre purtătorii renumiţi ai acestui nume se află matematicianul elveţian Daniel Bernoulli şi autorul englez Daniel Defoe.

Dănuţ / Dănuţa = prescurtare a numelor Daniel / Daniela

Daria = varianta din persana, Darayavahush: daraya (= a poseda) + vahu (= bine)
= Vechi de cel putin doua milenii si jumatate, actualul prenume Darie, fem. Daria, isi are originea in indepartata Persie, unde a fost purtat in antichitate de trei cunoscuti regi din dinastia Ahemenizilor: Darius J, fiul lui Hystaspes (522 — 486 i.e.n.), cel invins de greci la Maraton, care in campania impotriva scitilor din 514—513 a ajuns si pe teritoriul patriei noastre (este amintit si in Scrisoarea a IlI-a a lui M. Eminescu, „Darius al lui Istaspe”), Darius al II-lea Nothos (423 — 405 i.e.n.) si Darius al III-lea Codomanul (338 — 333 i.e.n.), invins de Alexandru Macedon. Daca Darius este forma consacrata, sub care cei trei regi sint cunoscuti astazi in istorie, oricine isi poate inchipui ca in vechea persana numele suna cu totul altfel si anume Darayava(h)us. Atestat si in inscriptiile din Asiria (sub forma Dariyamus) si Elam (Dariyamauis) sau in texte medii iraniene (Daray, forma abreviata si mult mai apropiata de ceea ce cunoastem noi astazi), numele persan format din daraya- si -vahu face parte din categoria compuselor. Apropiind primul element de vb. darayamiy „a tine, a poseda”, iar pe al doilea de vechiul indian vasuh si avesticul vohu-, vanhu- „bun, bine” (Avesta este colectia de carti sfinte ale religiei zoroastriene a vechilor persi), specialistii presupun ca sensul initial al numelui ar fi fost „cel care poseda bunuri” sau „cel care mentine binele”. (Precizam ca obisnuitele „traduceri” ale vechilor nume compuse sau frazeologice sint in mare masura artificiale, intrucit elemente devenite traditionale in onomastica erau adeseori unite fara a se urmari un anume sens al intregului). Cum se explica formele actuale ale numelui in Europa si cum s-a pastrat acesta pina astazi? Vechiul nume persan a fost preluat intii de greci, in acest moment aparind si cele mai importante modificari ale formei originare, devenita Dareios, prin abreviere si adaptare la sistemul grecesc. Odata cu modificarile produse in greaca clasica, numele evolueaza si el la Dareos, Darios; ultima forma, preluata de romani, isi schimba pozitia accentului, ajungindu-se astfel la Darius. Purtat de crestini in primele secole ale erei noastre, Darius si Daria patrund in onomasticonul bisericesc, pastrind amintirea unor martiri si martire prin al caror cult numele se raspindeste in Europa. Primele atestari apar in documentele romanesti in sec. 17, la raspindirea numelui contribuind, fara indoiala, si figura lui „Darie imparat” (Darius Codomanul), unul dintre personajele cunoscutei carti populare Alexandria (care, —> Alexandru, a lasat urme adinci in folclorul si onomastica noastra). # Fr. Darius, germ. Darius, Daria, it. Dario, Daria, p. Dario, magh. Darius, bg. Darii, rus. Darii, Daria (hipoc. Dara, Darina, Dasa).

Dariana =

Darius = cel care poseda bunuri, cel care mentine binele

David = originea cuvantului vine din ebraica si inseamna “de iubit”, “iubit”, “indragit”

Decebal = Simbol al luptei pentru libertate si al sacrificiului suprem in numele acestui ideal sfint pentru locuitorii acestor paminturi, Decebal a fost introdus in inventarul prenumelor romanesti, in epoca moderna, impreuna cu alte nume de glorie din trecut. Renumit conducator politic, abil diplomat si comandant militar, celebrul rege al dacilor (87 — 106) purta un nume de origine daco-getica, despre care nu se pot face afirmatii sigure in actuala faza de cunoastere a limbii stramosilor nostri. Daca incadrarea lui in categoria compuselor si apropierea de un alt nume dacic, Deceneu, par ceva mai sigure, explicarea primei parti prin radicalul indo-european *dek-„a lua, a onora etc.” ramine doar o simpla ipoteza.

Delia = (gr.) “cea de pe insula Delos” (Grecia).

Delicia = deliciae (= deliciu, placere)

Demetra =

Demetri = iubitor al pamantului, pamantul mama, maica poporului

Demian = forma de la Damian

Demostene = vigoarea poprului; demou (= al poporului) + sthenos (= vigoare, putere)
= Devenit celebru datorita cunoscutului om politic si orator atenian, care a trait intre 384—322 i.e.n., numele pers. gr. Demosthenes era frecvent in vechea Grecie si mult mai vechi decit secolul in care au fost rostite renumitele Filipice. Ca marea majoritate a numelor vechi grecesti, Demosthenes este un compus in care se recunosc cu usurinta cuvintele de’mos „popor” (ca in democratie), foarte frecvent in onomastica greaca (il vom aminti doar pe Democrit) si sthenos „forta, putere”. Nu prea vechi la noi (si probabil datorat influentei neogrecesti) Demostene este si foarte rar folosit astazi ca prenume.

Denisa =

Denis = varianta a numelui Dionisie

Desdemona = dysdaimon = fara noroc

Desideriu = desiderium = a dori
= Atestat destul de tirziu, in epoca imperiala, numele pers. lat. Desiderius este o creatie cu valoare adjectivala din subst. desiderium „dorinta” (desiderare „a dori”), cuvint inrudit cu neologismele rom. deziderat, indezirabil si chiar cu vb. a considera (con-, ca si de- sint la origine prepozitii care au fost alipite bazei* -sider). Socotit probabil de bun augur, Desiderius era unul dintre numele favorite la crestinii din primele secole ale erei noastre; cum unii dintre acestia au fost sanctificati de catre biserica, numele devine calendaristic si se raspindeste la catolici, frecvent fiind insa mai ales in Franta. Daca actualul Dezideriu (ceva mai frecvent in Transilvania) este forma culta moderna a numelui, in documentele noastre vechi apar inca de la finele sec. 15, sub influenta maghiara, Deja, Dija, Deju, Dejica etc. (Dej si derivatele Dejesti, Dejani, Dejoiu sint cunoscute si din toponimie). Dar daca in Transilvania influenta latino-catolica prin intermediul maghiarei este normala, pentru explicarea numelui Desul (in toponimul Gura Desului, atestat din 1451) din sudul Gorjului ar putea fi invocata legatura cu hipocoristicele sud-slave Deso, Desa (de la Desimir, Desislav sau de la Nedelco). Sporadic a circulat la noi si fem. Desire, imprumutat din franceza; cum fr. Désir (fem. Desiri) era creat pe baza subst. desir „dorinta”, este cazul sa amintim ca in epoca moderna toate numele din aceasta familie se sustin prin valoarea lor afectiva (copilul ca o dorinta a parintilor). 0 Fr. Didier, Desir, Desire”, it. Desiderio, magh. Deszo, Dezser, Dez ide rata etc.
= Numele umanistului Desiderius Erasmus ofera prilejul analizei unei schimbari de nume obisnuita in evul mediu; considerind ca adevaratul sau nume Gerhard Gerhardus (in realitate un compus germanic din gari „lance” si hard „tare”) provine din vb. begeeren „a dori”, autorul Elogiului nebuniei si-a „tradus” numele in Desiderius Erasmus (alaturind numele latin unei forme latinizate din adjectivul grecesc erasmios care inseamna tot „dorit”).

Despina = amanta, iubita
= Reluat din istorie de aproape un secol, prenumele fem. Despina este strins inrudit cu subst. despot, despotism, despotie, sau cu numele pers. Despot (supranume al domnului Moldovei Ioan Iacob Eraclid care pretinde ca se trage din neamul despotilor din Samos). in greaca veche despotes (format probabil din *dems-, inrudit cu lat. domus, v. sl. domu etc. „casa”) insemna initial „stapin al casei” si de-abia mai tirziu a inceput sa desemneze pe conducatorul cu puteri nelimitate. De la despotes, cu suf. -nia se formeaza *despotnia, devenit despoina *stapina, doamna”; pronuntat in greaca moderna despina si folosit mai ales pentru sotia si fiica unui despot, cuvintul intra in romana, unde i se schimba accentuarea. insotind la inceput numele personale feminine (Despina Milita, sotia lui Neagoe Basarab, Despina Calea, soacra lui Matei Basarab etc), Despina, al carui sens nu mai era cunoscut, incepe sa fie folosit independent, ca nume de persoana. Avind in vedere ca Despina este si nume calendaristic, prezenta lui in onomastica noastra poate fi explicata si fara a mai apela la faza intermediara de substantiv comun. in acest sens pledeaza formele Daspina (atestata in documentele tarii Romanesti de la jumatatea sec 16), Dos-pina, Odespa, Despa care probabil nu sint straine de influenta slava.

Desya = modest, umil ???

Dezideriu = varianta a numelui Desideriu

Diana = Derivat de la o veche rădăcină Indo – Europeană care semnifică „divin, ceresc”, legată de dyeus (ZEUS). Pentru romani „ diviana” este numele latin pentru „zeiţă”. Diana (Artemis în mitologia greacă), fiica lui Jupiter şi a Latonei, este zeiţa Romana a vânătorii, pădurilor, lunii, a căsătoriei şi a naşterilor. Cel mai notabil templu al ei este cel de la Efes = una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, construit în cca 220 ani.

Dida =

Didina =

Dina = puternic

Dima = iubitor al pamantului, pamantul mama, maica poporului

Dimitri = pamantul mama

Dinu = constant, statornic ????

Diodor = Deosebit de frecventi a vechii greci, Diddoros este la origine un compus din Dios, forma cazuala pentru Zeus si doron „dar”, numele incadrindu-se in bogata serie de teoforice a caror semnificatie ne lasa sa intelegem ca parintii considerau copilul ca un „dar al divinitatii”, iar atribuirea unui astfel de nume era o forma a recunostintei fie fata de forta divina in general (ca in Diddoros, Diddotos, Theodoros, Dorotheos etc), fie fata de un anume zeu (ca in Apollodoros — de la Apollo, Heliodoros — de la Helios, zeul soarelui, Isidoros — de la Isis, Menddoros — de la Mene, zeita lunii etc). Dupa cum atesta cele mai vechi inscriptii crestine, in primele secole ale erei noastre tipul de compuse cu lat. Deus sau’gr. Theos se bucura de cea mai mare favoare printre cei care aderasera la noua religie (din aceasta epoca dateaza, de ex., formatiile Deus-dedit, pastrata in fr. Daude sau Daudet, Adeodatus si Deodatus, ramas in fr. si magh. Deodat etc). Dar cu toate ca acum Deus sau Theos era „singurul si adevaratul dumnezeu”, in ono-masticonul crestin au patruns si numeroase nume care pastreaza amintirea multor zei vechi din perioada politeismului. Puternic concurat de -> Tudor, care are aceeasi semnificatie, Diodor n-a avut niciodata o frecventa prea mare, la noi fiind in secolele trecute chiar o raritate (in documentele tarii Romanesti doar o singura atestare din a doua jumatate a sec. 17). Mult mai vechi si mai frecvent in secolele trecute (astazi insa iesit din uz) este Dia (prima atestare in 1464), numele calendaristic care ar trebui considerat probabil fie un hipocoristic al compuselor cu Dio-, fie chiar un nume simplu, format tot de la Dios: Dion (purtat printre altii de istoricul roman de limba greaca Dio(n) Cassius sau de oratorul si filozoful Dio(n) Chrysostomus). Diodor si Diodora, reluate in epoca moderna si nemaipastrind nimic din semnificatia mistica pentru ca nu mai sint intelese, apar doar arareori ca prenume.

Diomid = Arareori folosit astazi, Diomid este un vechi nume de origine greceasca, cunoscut mai ales datorita unuia dintre eroii poemului homeric Iliada. Fiu al lui Tideu si nepot al lui Oineus, Diomedes, protejat al zeitei Atena, se remarca prin deosebite acte de vitejie in razboiul troian; dupa victoria aheilor, tradat de sotie, vestitul erou se exileaza in Italia, unde se casatoreste cu fiica regelui Daunus si intemeiaza citeva cetati (episodul italic al lui Diomedes, numit de Ovidiu, in Faste, Oenidul, dupa bunicul sau, este foarte asemanator cu mitul lui Enea). Frecvent in onomastica vechilor greci, Diomedes este la origine un compus cu Dios- (forma cazuala pentru Zeus), numele incadrindu-se in bogata serie a teoforicelor prin care parintii isi exprimau, la nasterea copilului, sentimentele de recunostinta fata de divinitate (-> Diodor); al doilea element al compusului este med- „sfat” (din vb. medomai „a chibzui”), prin care specialistii explica si alte nume grecesti (de ex. Medeea). Purtat in primele secole ale erei noastre si de catre adeptii noii religii, vechiul nume grecesc patrunde in onomasticonul crestin si prin cultul citorva martiri si sfinti — unul dintre acestia ar fi fost martirizat in timpul imparatului Diocletian — se raspindeste in Europa. Preluat si de catre slavi (mai frecvent este la rusi si ucraineni), Diomid ajunge si la romani, insa rarele aparitii in documente dovedesc ca nici in trecut numele nu s-a bucurat de popularitate la noi (atestarile provin mai ales din Moldova). # It. Diomede, magh. Diomed, rus., ucr. Demid etc.

Dionisie = (gr. “Dionysius”) – “fiul zeului Dionysos”
Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte

Diţa = dar scump

Dobriţa = Dintr-o foarte bogata serie antroponimica de compuse sau derivate din tema Dobr- n-au mai ramas astazi in uz, ca prenume, decit Dobrita, Dobrina, probabil Dobrica, Dobra, dar si acestea numai in onomastica rurala, a unor zone mai traditionale. in mare parte imprumutate de la popoarele slave vecine (unele derivate sint cu siguranta creatii romanesti), aceste nume aveau in secolele trecute o larga arie de raspindire si un ridicat indice de frecventa; eliminate de prenumele calendaristice sau de numeroasele imprumuturi din latina si limbile occidentale, aceste antroponime nu au disparut inca cu totul pentru ca au intrat in categoria numelor de familie (dat fiind faptul ca numele de familie se generalizeaza la noi de abia din secolul trecut, putem presupune mentinerea in uz a multor compuse si derivate din Dobr- pina nu demult, in sec. 19). in ceea ce priveste originea si semnificatia numelor de care ne ocupam, in general lucrurile sint clare: onomastica veche slava inregistreaza un mare numar de compuse al caror prim element este dobr- „bun” (ca in rus. dobrii „bun”, dobrota „bunatate” etc.; si la noi apare, numai regional insa, vb. a dobri „a desmierda”, cuvint a carui semnificatie a putut sprijini multa vreme numele personale apropiate ca forma). Folosite initial ca hipocoristice pentru numele compuse, Dobr-, in combinatie cu diferite sufixe, incepe sa apara si independent (operatia a avut loc probabil pe teren slav, dar din punct de vedere teoretic ea se putea produce si la noi). Folosite de romani de multa vreme, aceste nume apar inca din primele noastre documente si se mentin multa vreme, in ciuda faptului ca sint necalendaristice. in documentele tarii Romanesti, numai pina la 1500 apar Dobromir, Dobra, Dobre, Dobrui, Dobrin, Do- brus(a), Dobrota, Dobrotin, Dobrita etc. cunoscute astazi in inventarul numelor de familie (simple sau compuse cu alte sufixe) sau din toponimie.

Dochia =

Doina = cantec popular romanesc; este unul dintre cele mai frecvente prenume din onomastica feminina contemporana, Doina este o creatie romaneasca nu mai veche, probabil, de doua secole. Format de la subst. doina numele se incadreaza intr-o serie de noi creatii sau reluari (inspirate din istoria si literatura nationala) care marcheaza, alaturi de alte categorii, modernizarea onomasticii noastre inceputa in secolul trecut. Creatie lirica specifica folclorului romanesc, de o mare varietate a continutului, expresie a unei bogate game de sentimente (de la tristete, jale sau dor pina la speranta si revolta), doina a constituit o minunata sursa de inspiratie pentru literatura si muzica culta. Aceste caracteristici ale doinei, descoperirea si aprecierea larga de care s-a bucurat incepind cu secolul trecut au contribuit la aparitia si rapida raspindire a prenumelui fem. Doina si hipoc. Doinita. Numele bulgaresti Doina si Doino (probabil hipoc. de la Radu) nu au nici o legatura etimologica cu prenumele romanesc.

Dolores = provine de la expresia spaniola ce inseamna “suparare / durere”

Dominic / Domnica / Domna = Nume frecvent in onomastica popoarelor europene, Dominic, fem. Domi-nica (in diverse forme corespunzatoare diferitelor limbi), corespunde numele pers. lat. Dominicus, fem. Dominica, atestate cu mare frecventa in inscriptiile crestine din perioada imperiala tirzie. Foarte bogata, in izvoarele latine, este serie de derivate cu valoare de cognomen: Dom(i)ni-cus, Dom(i)nica, Domnus, Domna, Dominicellus, Domnicosus, Domninus, Domnina, Domnio, Domniu, Domnitta, Domnius, Domno, Domnulus, Domnelus (citarea tuturor formelor atestate a fost facuta intrucit ele sint extrem de interesante din punctul de vedere al onomasticii actuale). Pe teritoriul Frantei, incepind din anul 484 Dominicus este atestat cu mare frecventa, de o deosebita popularitate bucurindu-se numele si in epoca carolingiana. Care este originea si semnificatia lui Dominic, cum se explica favoarea de care s-a bucurat el in perioada veche ? Pentru lamurirea acestor probleme va trebui sa ne intoarcem putin inapoi in timp si sa ne indepartam de Europa. Ca urmare a unor prescriptii religioase sau a unor mai vechi obiceiuri, evreii din ultima perioada dinaintea erei noastre nu mai pronuntau numele divinitatii (Iahve sau Elohim), care era denumita prin Adonay (sensul originar era „patron, stapin”). Acest ultim termen apare tradus in greaca prin Kyrios, iar in latina prin Dominus (in greaca si latina aceste cuvinte aveau, ca si Adonay, sensul initial de „stapin, patron”, modificat dupa modelul ebraic; calcul lingvistic a fost continuat si de catre limbile moderne, aparind astfel engl. Lord, germ. Herr, sl. Gospod, toate corespunzind rom. Domnul „Dumnezeu”). Adjectivele kyriakos si dominicus, la origine semnificind „al stapinului, al patronului”, capata si sensul „al lui Dumnezeu”. Prin noua semnificatie amintita se explica si denumirile uneia dintre zilele saptaminii (in calendarul pagin aceasta zi era dedicata soarelui, dies solis, asa cum au ramas pina astazi, denumirile germ. si engl. Sonntag si Sunday), gr. Kyriake hemera, lat. dies dominicus sau duminica „ziua Domnului” (de aici sp., port. domingo, fr. dimanche, it. domenica, rom. duminica). Paralelismul dintre greaca si latina continua si in cazul numelor de persoana, Kyriakos si Do-minicus, ultimul putind fi, in multe cazuri, o traducere a modelului grecesc. Motivul atribuirii unor astfel de nume era fie nasterea intr-o duminica, fie, mai ales, dorinta de a pune noul nascut sub semnul divinitatii (semnificatia „dumnezeiesc, al lui D-zeu” a fost multa vreme clara). La raspindirea lui Dominic a contribuit cu siguranta si calendarul care cuprinde mai multi sfinti cu acest nume (unul dintre cei mai cunoscuti este Dominic de Guzman, 1170—1221, fondatorul cunoscutului ordin al dominicanilor). Lat. Dom(i)nica, prin intermediarul gr. Dominike, ajunge in limbile slave sub forma Domnika (reducerea vocalei -i- s-a produs inca din latina) si este atestat in Ucraina si Galicia din sec. 15. O forma hipocoristica Domna (probabil terminatia -ika, considerata sufix, a fost inlaturata) apare in tinutul Haliciului inca din anul 1438, iar in pomelnicul de la Horodiste, in 1484. Formele slave intra apoi si in onomastica romaneasca, fie prin contact direct, fie prin calendar, Domnica sau Dum-nica, Domnina, Domnita, Domna (de remarcat ca in calendarul nostru apar numele Domnica si Domnina). Pentru masculin, atestate din sec. 15, apar numai forme de influenta maghiara (in calendarul nostru nu apare Dominic): Domocus, Damacus, Domencus etc. Foarte interesant e topo-mimul Domnesti (un sat din jud. Gorj atestat din 1472) care presupune existenta unui nume personal — Domn sau Domnu (dupa cum am vazut, un cognomen Domnus apare deja in izvoarele latine, corespondentul lui in greaca fiind Domnos); desi numele corespunde perfect cuvintului romanesc de origine latina domn, prezenta lui Domn si in vechea onomastica rusa (unde ar putea fi de origine romaneasca) ne face sa credem ca antroponimul romanesc provine, printr-un intermediar slav, tot din greaca. Singurul prenume care ar putea fi creatie romaneasca pe baza unui cuvint comun este Domnita (din subst. domnita), dar la fel de probabila este si derivarea lui, in cadrul sistemului de denominatie personala, de la Domna. Dominic si Dominica, de origine apuseana, recent introduse la noi, sint destul de rare, vechile forme feminine neputind fi inlocuite.
= Engl. Dominic, fr. Dominique, germ. Dominikus, it. Do-menico, Domenica, sp. Doini nu o, Dominguez, magh. Domokos, Domon-kcs, Domos, Dominika, bg. Dominik, Dominika, Domnika, Domnita, Domna, rus. Domnika, Domnin, Domnina, Domn, Domna etc. O G. A. Dominguez Becquer, poet romantic spaniol (1836 — 1870).

Dora = prescurtare de la Teodora

Dorel =

Dorian / Doriana =

Dorin / Dorina = prenume de origina greaca: a) apartenenta la grupul etnic al “Dorilor”, apartine tribului Dorian sau b) derivat din “Theodor” (”darul Domnului”); doros = dar; auriu

Dorinel = alint de la Dorin

Dorli =

Dorothea = Dorotheos = darul lui Dumnezeul = din doron (= dar) + theos (= Dumnezeu)
= Daca prenumele fem. Doroteea pare mult mai frecvent astazi decit masc. Dorotei, cu totul alta era situatia in vechea Grecie, unde Dorotheos, atestat prima oara in Hellenika lui Xenofon (c. 430—355 i.e.n.), avea o frecventa cu mult mai mare decit corespondentul fem. Dorothea (atestat numai de doua ori in izvoarele mai vechi). La origine, un compus din elementele doron „dar” si theos „dumnezeu”, Dordtheos se incadreaza in seria numelor teoforice alaturi de un nume frecvent in onomastica romaneasca Tudor, format din aceleasi elemente asezate in ordine inversa (Theodoros). Cele doua cuvinte care intra in compozitia lui Dorotei sau Tudor erau foarte frecvente in vechea onomastica greceasca, doron apare in combinatie fie cu numele divinitatii in general (-> Diodor), fie cu numele diferitilor zei venerati in perioada politeismului (Apollo- doros, Artemidoros, Isidoros etc), iar theos poate fi intilnit si in citeva an-troponime binecunoscute la noi: Theokritos (Teocrit), poet alexandrin din sec 3 i.e.n., autorul Idilelor, Theophilos. Teofil, Theochares (Teo-harie) etc Cu siguranta ca semnificatia lui Dorotheos, Dorothea a contribuit la popularizarea numelor printre primii crestini de limba greaca; purtate de citiva martiri sanctificati de biserica (o fecioara din Cezareea martirizata in timpul imparatului Diocletian, un episcop din Tars persecutat de Iulian Apostatul, imparat care a incercat reintroducerea pa-ginismului etc), cele doua nume patrund in onomasticonul crestin si se raspindesc in Europa. Prin intermediar slav Dorotei si Doroteea patrund si in onomastica noastra; desi in documentele tarii Romanesti forma masc. apare inca din anul 1440 (toate cele patru persoane cu acest nume care sint atestate pina la 1500 faceau parte din mediul ecleziastic), numele in discutie nu s-au bucurat de popularitate la noi, frecventa lor fiind foarte redusa. Formele Dorofte si Doroftia, atestate in sec 17 in Moldova, sunt probabil datorate influentei neogrecesti. In epoca moderna Doroteea, scris si Dorotea, a fost reluat pe cale culta din Occident, astfel explicindu-se frecventa mai mare a formei feminine (Dorotei este astazi o raritate la noi). Hipoc. Dora si Tea pot proveni si din alte nume formate cu aceleasi elemente (de ex. Teodora, Filofteia etc).
= Engl. Dorothea, Dorothy (cu hipoc. frecvente Dolly si Doris), fr. Dorothee, germ. Dorothea (cu hipoc. Dora), it., sp. Doroteo, Dorotea, magh. Dorottya (cu hipoc. Dora, Dorina, Dorisz), bg. Dorotei, Doroteia, rus. Dorofei, Dorofeia etc.
= Dorotea de Lope de Vega.

Doru = alint de la Teodor sau Theodor; dor; doros = dar

Dositei = Foarte rar in onomastica romaneasca, Dositei reproduce un vechi nume pers. gr. Dositheos (in izvoarele grecesti, unul dintre primii purtatori cunoscuti ai numelui este un astronom din Colonos, anul 200 i.e.n.). Compus din elementele dosis „dar” si theos „dumnezeu” frecvente in antroponimia vechilor greci, Dosithets face parte din categoria numelor teo-forice. Din foarte putine elemente (doron sau dosis „dar” si Dios — genitivul de la Zeus, apoi theos sau numele diferitilor zei), in diferite combinatii, au fost formate numeroase nume personale, marea lor majoritate fiind si astazi in uz: -> Dorotei (a); Tudor; Apolodor; Isidor; Diodor; Teodosie (aceleasi elemente ca si la Dositei, dar in ordine inversa). Preluate de onomasticonul crestin (prin cultul martirilor, carora biserica le-a acordat o mare atentie, incepind chiar din sec 4 e.n.), aceste vechi nume teoforice, in realitate cu un profund caracter pagin, s-au raspindit in Europa, pastrind pina astazi amintirea lui Zeus, Apolo, Atena, Isis etc, venerati in perioada politeista. Aparitia tirzie si numai in mediul ecleziastic a’lui Dositei ar trebui probabil pusa pe seama influentei neogrecesti care s-a manifestat, destul de puternic si pregnant in Moldova, incepind cu sec 17. Numele in discutie este insa foarte cunoscut la noi sub forma Dosoftei (probabil prin analogie cu Elefterie, Eftimie, Filoftei etc si cu un tratament specific romanesc, nu slav, al sunetului gr. -th-, devenit -ft-), impusa datorita faimei carturarului si mitropolitului Moldovei, Dosoftei (1624—1692). # Bg. Dositei, rus. Dosifei, Dosifeia etc. O Mitropolitul Dosoftei a adus o contributie deosebita prin traducerea principalelor carti de cult, la introducerea limbii romane in biserica; tradusa si prelucrata de el, Psaltirea pre versuri tocmita, 1673, este considerata prima mare opera in versuri tiparita in limba romana.

Draga =

Drăgan = varianta a numelui Dragomir

Dragomir = valoros si pasnic; dorogo (= valoros, de pret) + mir (= pace)

Dragoş = Nume de o frumoasa traditie la romani, reluat in epoca noastra si devenit prenume frecvent tocmai datorita capacitatii sale de evocare istorica, Dragos este la origine un derivat de la tema onomastica Drag-. De origine slava (la vechii slavi erau frecvente compusele cu drag-: Dragoliub, Dragomir, Dragoslav etc, obisnuite si astazi mai ales la sirbi si croati al caror traditionalism onomastic este recunoscut), tema Drag- este intilnita in numeroase compuse sau derivate (imprumutate de la popoarele slave vecine sau create la noi), frecvente si raspindite in vechea onomastica a romanilor din toate regiunile. Ramase astazi in inventarul numelor de familie sau in toponimie, in folclor, credinte, obiceiuri si sarbatori populare (Dragaica — veche sarbatoare legata de stringerea recoltei care pastreaza probabil elemente din cultul zeitei Ceres, Dragobete sau in terminologia plantelor si a insectelor: dragaica, dragavei, draghici), numele in discutie s-au bucurat in trecut de o mare popularitate. Dar iata o parte dintre ele: Drag, Dragomir (cel mai frecvent nume al seriei, atestat in documentele tarii Romanesti incepind cu anul 1393; pina la 1500 apar nu mai putin* de 32 persoane numite Dragomir), Draghislav, Dragoslav, Draghici si Draghici, Dragoe, Dragoi (frecvent atestat incepind din anul 1398), Dragota, Dragus, Dragusin, Dragole, Draguta — toate acestea apar in documentele dinainte de 1500, Draga, Draguela, Dragulin, Dragaia, Dragaica, Dragostin, Dragsan, Dragut, Dragana, Dragusana, Dragna, Draguna etc. Cum se explica faptul ca, desi nici unul dintre numele citate nu este calendaristic (deci nu au putut fi sprijinite de biserica, ba chiar veneau in contradictie cu botezul crestin), ele au avut o asemenea raspindire si frecventa?’ Un prim motiv este vechimea (numele au fost sprijinite deci de traditie), dar de aceeasi importanta trebuie socotita si existenta temei comune drag- in numeroase cuvinte romanesti [drag, draguta dragalas, dragastos, dragoste, a se indragosti, indragostit, a indragi etc). Tema drag- si derivatele ei au sustinut familia numelor personale si au contribuit substantial atit la largirea si diversificarea procesului de creare a noi si noi derivate proprii romanesti, cit si la raspindirea acestora. Sensul „iubit, drag”, ca expresie a sentimentelor parintilor fata de copii sau a dorintei de a atrage bunavointa divinitatii fata de noul nascut, sta la baza unui mare numar de nume personale, profane sau teoforice, din onomastica tuturor timpurilor si a tuturor popoarelor. Daca David sau Maria s-au mentinut pe baza traditiei laice sau ecleziastice, in diferite sisteme onomastice, fara ca semnificatia lor initiala sa mai fie cunoscuta, numele din tema Drag-, desi lipsite de sprijinul autoritatii ecleziastice, s-au mentinut si raspindit tocmai datorita semnificatiei lor cunoscute. Dintre toate numele citate pina acum, au ramas astazi in uz ca prenume fem. Draga, Draghita, Draguta, mase Dragomir si Dragos, foarte frecvent in epoca noastra. Gel mai vechi din seria lui Drag-, Dragos este astazi la moda si se incadreaza in grupa prenumelor care evoca gloria trecutului, preluate din istoria si literatura nationala ( —> Basarab; Bogdan; Dan; Mircea; Vlad etc).
= Dragos-Voda, „descalecator” si domn al Moldovei (1351 — 1353), pastrat in amintirea poporului prin istorie si legenda; Drag, voievod si comite de Maramures (1368—1398), ctitor al cunoscutei manastiri din Peri etc.

Ducu = prescurtare dela Răducu

Duiliu = Intrat in onomastica romaneasca din secolul trecut odata cu multe alte nume ale istoriei romane, Duiliu corespunde unui vechi gentilic roman Duil(l)ius, fem. Duil(l)ia. incercarea de a explica acest nume prin substantivul duellum „razboi” (ulterior bellum) ramine ipoteza cea mai probabila (cf. Duellona — Bellona, zeita a razboiului), desi Duil(l)ius ar putea fi totusi un nume prelatin, din fondul antroponimic italic. Rar folosit in epoca noastra, numele este cunoscut mai ales din istoria literaturii romane, datorita scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Dumitru / Dumitra / Dumitrana / Dumitrică = Unul dintre cele mai vechi si frecvente nume romanesti, Dumitru corespunde gr. Deme’trios (fem. Demetria). Cu impresionant de multe atestari, dovada a popularitatii sale, Demetrios era raspindit in toata lumea elenica, de la Atena (un arhonte, fiul lui Phanostratos, in anul 309 i.e.n.), pina in Macedonia (citeva persoane in sec. 4—3 i.e.n., printre care si doi regi) si Siria (citiva cunoscuti regi din dinastia Seleucizilor, intemeiata de Seleucos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, ginere al lui Demetrius Poliorcetes, rege intre 306 si 285 i.e.n.; Demetrios I, supranumit Soter, rege intre 162 si 150 i.e.n., apoi Demetrios II, supranumit JVikator, 146 — 138 si 130 — 125 i.e.n., Demetrios III, c. 95 — 86 i.e.n.). La origine o forma adjectivala, Demetrios pastreaza pina astazi amintirea numelui zeitei Demeter (rom. Demetra corespunde dativului unei forme grecesti mai’ tirzii, D&netra). Fiica a lui Gronos (care ar fi inghitit-o la nastere) si a Rheei, sora a marilor zei din Olimp, Demetra este o veche divinitate a vegetatiei si a fertilitatii pamintului, ocrotitoare a ogoarelor si a casatoriei, carora le daruieste rodnicie. Desi foarte vechi, cultul lui Demeter capata importanta de-abia mai tirziu, in epoca clasica. Necunoscuta in inscriptiile miceniene, doar mentionata in treacat la Homer, Demetra incepe sa fie sarbatorita cu mult fast odata cu dezvoltarea agriculturii, de numele ei fiind legate si vestitele mistere eleusine. La origine avind caracter pur local, acest cult secret de la Eleusis, bazat pe vechi rituri agricole, capata din sec. 6—5 i.e.n. o semnificatie si o arie de raspindire din ce in ce mai largi. Ga urmare a cererii oracolelor sibiline, cultul lui Demeter a fost introdus si la Roma din anul 496 i.e.n., unde zeita a fost identificata cu o veche divinitate latina a vegetatiei, Ceres (de numele acesteia este legat si rom. cereale). Chiar din antichitate Demeter era „tradus” prin „pamintul-mama”, interpretare acceptata si astazi de catre specialisti, indiferent de modalitatea prin care se ajunge la aceasta semnificatie. Considerat in unanimitate nume compus, diferentele de interpretare apar numai in ceea ce priveste primul element De-, al doilea, -meter „mama”, nepunind nici un fel de probleme. Acest De-, la origine Da- (dupa cum ne-o arata forma dorica Damator, )dupa unii nume preelenic al Pamintului, ar corespunde gr. Ga (uit. ge) „pamint”; o alta ipoteza propusa, pornind de la varianta eolica Do-, apropie primul element de radicalul indo-european *gdho-, din care ar proveni gr. chton „pamint”, sanscr. Ksdm, forma ilira dam (sustinuta prin varianta tesalica Dammater) sir desigur, lat. humus. Intrat in latina, Demetrius era purtat aproape in exclusivitate de straini. Nume al mai multor martiri, Demetrius patrunde in onomasticonul crestin si se raspindeste mai ales in rasaritul Europei, unde cultul unui martir grec din Salonic s-a bucurat de o mare popularitate. Intrat in onomastica slava (v. sl. Dimitriji, Dimitru), numele devine foarte popular la rusi, ucrainieni, sirbi, bulgari (acestia din urma il considera pe Dmitri drept sfint national). Dintr-o perioada destul de veche prin intermediar slavon Dometrios (pron. Dimitrios) ajunge si la noi, unde numeroasele credinte si obiceiuri populare legate de numele Dumitru dovedesc vechimea si raspindirea cultului crestin altoit pe un puternic substrat pagin. Denumirile populare ale sarbatorii, Samedru, Simedru, Simidriu, devenite si nume de persoana, au pus si pun inca probleme specialistilor nostri. (A fost emisa ipoteza ca aceste nume ar continua forma latina Sanctus Demetrius; singura piedica in acceptarea acestei etimologii, modificarea neasteptata a lui -t- in -d-, ar putea fi insa inlaturata de existenta formei Sametru). Specific romaneasca, populara si foarte frecventa, forma Dumitru pune si ea problema explicarii primului -u-, cel final avind rolul de suport pentru grupul de consoane. in cele mai vechi documente romanesti, numele apare in citeva variante care se explica prin coexistenta in timp a formei populare romanesti, a celei savante latine, si a formei de influenta slava : Dimitru — prima atestare in documentele tarii Romanesti, la 1387, Dumitru — prima atestare la 1429, Dimitrie — prima atestare, 1437 (de multe ori aceeasi persoana era denumita, in acte diferite, cu doua sau trei variante ale numelui, in functie de pisarul documentului). in anul 1469 este atestat in documentele muntene si unul dintre cele mai frecvente hipocoristice de la Dumitru, Dima. Dupa 1500 frecventa aparitiei in documente a lui Dumitru creste considerabil, numarul purtatorilor ridicindu-se la 73, iar al celor numiti Dima la 13. Din aceasta perioada incep sa apara in acte-numeroase derivate si hipocoristice ale acestora, formind o numeroasa familie de antroponime (imprumutate si creatii romanesti) dintre caro citam selectiv: Mitru, Mitrea, Mitra, Mitu, Mita, Mitac, Mitache, Mite (a),. Mitica, Mitus(a), Dumitrache, Mitrache, Diman, Dimancea, Dimcea, Dimache, Dimut, Dumitran, Mitran(a), Dumitras, Dumitrascu, Mitrascu,. Dumitrei, Mitrei, Dumitrica, Dimitrita, Mitrita, Mitita, Dumitrus, Dumitrul (a), Mitrut(a), Mima, Mimi etc. Din secolul trecut au aparut si formelo Demetru, Demetra sau numele de familie Demetriade, Demetrescu, Demetriu, care imita grafia latina a vechiului nume grecesc Demetrios. Un hipocoristic de moda apuseana este Mitty. Cu veche traditie la noi, Dumitru este si astazi unul dintre cele mai folosite prenume (o statistica recenta din Valea Sebesului il situeaza pe locul 7 ca frecventa). # It. Demetrio,. germ. Demetrius, magh. Demeter, D5mStor, Demetria, bg. Dimitri, Di-mitar, rus. Dmitrii, etc. O Dimitrie Cantemir, istoricul Dimitrie Onciul, scriitorii Dimitrie Bolintineanu, Dimitrie Anghel, Demetru Dem. Demetrescu–Buzau (Urmuz), sculptorul Dimitrie Paciurea; chimistul rus Dmitrii Iva-novici Mendeleev etc. ? Jupin Dumitrache si Mitica, renumite personaje-din comediile lui I. L. Garagiale. Dmitri din Boris Godunov de Puskin (si opera cu acelasi nume de P. Mussorgski) etc.

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.omu.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Certificate Energetice și Audit

Știați că orice locuință se poate vinde doar dacă proprietarul are certificat energetic pentru ea?

Noi vă ajutăm: suntem profesioniști și la un preț modic aveți certificatul necesar pentru afacerile dvs imobiliare.

Sunați-ne acum la

telefonul mobil 0769 057 340

Spuneți-ne doar unde aveți construcția, de ce tip este… de restul ne ocupăm noi. Veți primi certificatul în timp util.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.