Maria potrivit unor surse înseamnă “copil dorit”. Alții interpretează numele ca însemnând „amărăciune” și se pronunță în ebraică Miryam מרים, în arabă Miryam sau Maryam مريم, în greaca Septuagintei Μαριάμ, Mariam, sau Μαρία, Maria, în etiopiană Māryām, în siriană Mart Maryam, în latina târzie Maria.

Etimologia sa pare a fi ebraică, totuși, e mai plauzibilă etimologia egipteană, de unde au preluat-o mai apoi evreii. Se știe că pe sora lui Moise o chema Maryam cu varianta Miryam, astfel numele a pătruns odată cu fuga din Egipt în conștiința și în onomastica ebraică, justificată etimologic din două elemente: mar însemnând picătură și yâm însemnând mare. Mai apoi numele pătrunde în mitologia creștină ca Maria, numele Maicii Domnului.

Sfântul Ieronim cunoștea această etimologie, deoarece declara că Maria înseamnă Stilla Maris, “picătură din mare”. După el, unii copiști au citit greșit cuvântul stilla, picătură, și au scris stella, stea. De aici provine titlul “Steaua Mării” și cântecul Ave, maris stella, “Bucură-te, o, stea a mării”. Eroarea nu trebuie regretată, deoarece a dat loc unei imagini poetice foarte frumoase.

Doar că Maryam nu este un cuvânt de origine ebraică, ci egipteană și datează din timpul captivității evreilor în pământul faraonilor. Conform acestei origini, cuvântul ar fi compus din două părți, dintre care prima înseamnă “a iubi, a alege pe cineva”, iar a doua parte este numele zeului Amon. În transcriere grecească cuvântul a devenit Mariamne, însemnând “aleasă, iubită de Amon”. Pentru creștini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, și Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă “aleasă, iubită de Dumnezeu”…Stilla Maris îmi amintește de un alt nume sonor, Sulamita/ Stilla Maris (?),  eroina Cântării cântărilor, unde este evocată  iubirea reciprocă dintre un păstor şi o frumoasă a câmpurilor, Sulamita. Este o idilă alegorică (simbolică sau figurativă) şi lirică în formă dramatică, pusă pe seama lui Solomon, înțeleptul. Dar această istorie are ca sâmbure de pornire un mit mai vechi, precreștin, evocâd un fapt preistoric, unirea dintre un păstor (meserie specific bărbătească) și fata câmpurilor, a grânelor.

Dar Iată ce scrie  N.Densușianu despre asta…

“Pelasgii ne apar, dupa vechile traditiuni istorice, ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari introduc in Europa cele dintai elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si simboale mistice pelasge. Tot astfel, traditiunile grecesti atribuie pelasgilor cel dintai cult al zeilor in Europa.

Cu deosebire, se spunea despre arcazi ca dansii au fost cei dintai cari au facut sacrificii si ceremonii religioase zeilor. Grecii, de alta parte, dupa cum stim, imprumutase principalele lor divinitati de la pelasgi.(…)

Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate genului omenesc. Influientele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru soarta muritorilor pe acest pamant. Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale”.

Densușianu afirmă că locurile unde trăim noi astăzi, erau locuri sfinte, că aici ar fi Câmpiile Eleusine, fiindcă aici “pâmântul de trei ori înflorește pe an și de trei ori produce fructe dulci” (citatul lui Densușianu este din Hesiod, București, Editura Arhetip, p. 69, “Dacia Preistorică”).

De aceea, aici sunt înmormântați marii eroi de la Troia, cum ar fi Achile, al cărui mormânt este o movilă, o măgură mare, deasupra căreia ar fi fost infiptă sulița, arma urieșească a acestui hiperboreu legendar. Se pare că de aici și provine modelul înmormântării și punerea la cap a unui simbol, fapt preluat de obiceiurile creștine, prin punerea unei cruci la căpătâi, cruce care, ne spune Eliade devine Axis Mundi – axa lumii. Numai că pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe.

(Hiperboreii erau considerați de greci un popor foarte pur, cu moravuri impecabile. Densușianu spune că Hiperboreu, protopărintele hiperboreilor, era fiul lui Pelasg, așadar hiperboreii erau o ramură a pelasgilor)

Densușianu credea că în vremuri precreștine, în ținutul hiperboreilor exista Mănăstirea Albă, Biserica sau Casa cea Mare cu nouă altare sau Mănăstirea Albă Sfântă, și că aceasta ar fi fost ridicată în prundul Mării Negre. Pereții acestei mănăstiri erau făcuți din lemn de tămâie, ușile de alămâie, iar pragurile din alâmâie sau marmură. Ea are 9 statui și 9 altare, e cu 9 uși, cu 9 ușițe, cu 9 ferestre, cu 9 ferestruțe, cu 9 praguri, cu 9 prăgurele, cu 9 scaune, cu 9 scăunele,, și în ea ard 9 lumânări…

Aici, spune tradiția creștină, că ar fi altarul de mărgărit al Maicii Domnului, iar la cheiul acesteia  ar veni corăbiile tuturor sfinților, încărcate de daruri bogate, că ar veni însăși corabia lui Dumnezeu… Această legendă îmi amintește de vechile legende egiptene, fiindcă Ra mai sosea în corabia sa la un astfel de cheu. Chiar termenul de faraon are legătură cu această casă mare.

Termenul Faraon este o interpretare greacă a cuvântului egiptean Per-aa însemnând în traducere directa “casă mare” și folosit în timpul Vechiului Regat ca parte a expresiei ‘smr per-Aa’- ‘curten al marii case’, cu referire directă la clădirea curții sau palatului. Începând cu a XII-a dinastie cuvântul apare in formularea unei urări (‘Marea Casa să trăiască, să prospere și să fie sănătoasă’) dar cu referire la clădirea curții si nu la rege insuși.

Prima dovadă clară a folosirii apelativului ‘Per Aa’ la adresa regelui este intr-o scrisoare către Amenhotep IV în timpul celei de a XVIII-a dinastii (1539-1292 î.Hr.). Începând cu a XIX-a dinastie apelativul este folosit în egală măsură cu hm.f (Majestatea Sa).

Așadar, pe această Insulă albă, Leuke, din ostrovul Mării Negre, ar fi casa cea mare a Maicii Domnului/Zeului, Dumnezeului.

Iată ce spune Densuşianu: ”Cuvântul arhaic de „deu” sau „deul” îl aflăm întrebuinţat, ca un termen naţional, în ţinuturile pelasge ale Traciei şi Mesiei, şi în timpurile Imperiului Roman. …În Munţii Rhodopului un veteran ridică la anul 76 d. Chr., un altar lui DEO MHDYZEI (MHDVZEI Desj., MHDIZEI Ren.), unde ultimul cuvânt ne prezintă numai o forma alterată a lui Domnudzei sau Domnidzei, rom. Dumnedeu (Dumnezău – n.n). (N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată „Deu – Dumnedeu” care ne duce cu gândul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu o aflăm şi azi în tradiţiile populare romaneşti (loc. cit. nota 2)

Observăm că Dumnezeu într-o forma sau alta este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri până azi. Spunem aceasta cu atât mai mult cu cât Iisus în Evanghelii apare şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării locuită de asemenea de daci se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus ca Iisus era de origine dacică iar formarea s-a spirituală s-a desavârşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios.

Așadar Insula Albă este casa lui Dumnezeu Păstorul, adică Soarele însuși, iar, după cum spun legendele precrestine românești, Soarele ar fi construit această casă mare/ palat pentru Iana Sânziana/ Iana Simziana/Diana/Luna, pe care ar fi iubit-o din tot sufletul, deși a rătăcit timp de 9 ani ca să o uite și să își aleagă altă mireasă. În fine, mitul spune că Soarele ar fi fost fratele Lunii, ca să justifice faptul că ei nu se pot nicicând întâlni.

Revenind la etimologia egipteană numelui Maria, cea iubită/aleasă de Soare/Amon, consider că Maria a preluat multe din atributele Dianei/ Lunii/ Dochianei, dar și din atributele Latonei/ Iunonei/Demetrei…

Cred că legendele referitoare la Traian și la Dochia, prelucrate ca să corespundă unor scopuri vremelnice, se refereau în forma lor originară la Soare și la Iana Sândiana, Doamna florilor, cea trăitoare în casa mare, cea iubită/ aleasă de Soare, Mari Amne/ Mar y Amon… Pentru că ea îi refuză iubirea, cei doi pică în mare, iar de aici sunt salvați și transformați în astrele corespunzătoare.

sursa: LaFeeBlanche

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.