“Ceea ce numim, acum, naţiunea maghiară, este rezultatul unor politici satanice de genocid etnic şi de asimilare a unei populaţii autohtone de către un grup de barbari dealungul unui mileniu: naţiunea maghiară este rezultatul maghiarizării numelor şi limbii rumânilor (tracilor) panonieni!

În 1919, 30 % din populaţia proaspătului stat ungar o constituia etnia rumânească, etnie pură – nemaghiarizată nici după nume şi nici lingvistic: acum, mai sunt 10000 de rumâni, în mai puţin de un secol!!! Vă daţi seama ce s-a întâmplat în ceilalţi 900 de ani!

DESFIINŢĂM MINCIUNA ORIGINII MAGHIARE A SECUILOR: O REALITATE ISTORICĂ – ORIGINEA DACICĂ A SECUILOR

Absurditatea vremurilor actuale: steagul secuiesc, cu însemnele soarelui şi lunii – specific rumânimii (ele se află pe steagurile vechilor regiuni, fiind vechi simboluri dacice), a fost folosit prima oară în alianţa dintre secui şi Mihai Viteazu contra ungurilor. Acum, ungurii au luat steagul respectiv, ce s-a născut împotriva lor, şi l-au pus pe Parlamentul lor!!! O prostie inimaginabilă!!!

Cauconii, aflăm încă de la Homer, erau de origine tracă şi trăiau pe râul Kaukon în Kaukonia, care cuprindea regiunea Elis şi părţi din Ahaia şi Arkadia. Ei ar fi migrat din nordul Peninsulei Balcanice pe la anul 1600 î.Chr. Pe cei rămaşi în vatra originară Ptolemeus (sec. II d.Chr.) îi va regăsi cu numele de cauconensis la nord de Dunăre printre triburile din Dacia, în Ţara Bârsei şi în împrejurimi, dar fără a trece de Carpaţii Răsăriteni. Prin coroborarea informaţiilor referitoare la teritoriul lor, dacii cauconi au trăit în sud-estul Transilvaniei cuprinzând nu numai Ţara Bârsei, ci şi o parte din actualul judeţ Harghita, spre izvoarele Oltului, ca şi părţi din judeţele Buzău şi Mureş. Tot în această zonă Amianus Marcellinus (sec.IV) a consemnat existenţa unui ţinut numit Caucaland, iar mărturia unui soldat roman se referă la un munte Caucas de pe lângă râul Olt. Ca urmare a faptului că reprezentau un vechi neam autohton atestat încă din antichitatea îndepărtată, lingvistul german Jacob Grimm a considerat firesc să constate legătura dintre denumirile de cauci, cauconi şi Caucaland pentru a le asocia acestora şi denumirea de Cogaion ( muntele sfânt al dacilor), cu conotaţia sa religioasă. Pe de altă parte filologul german J.Wolff considera că şi denumirea de Kockel cu variantele Kukel şi Kukula utilizate de saşi pentru a desemna Târnavele ar proveni din anticul coca sau cuca, care înseamnă munte, cu menţiunea că cel mai important munte din zona Târnavelor se numeşte Cogan, cu variantele mai vechi Cocan sau Chuchal, ceea ce indică faptul că originea reală a acestor denumiri este hidronimul Kukula menţinut şi astăzi în uz de secui.

Cine nu îşi ştie trecutul nu este vrednic nici de prezent.
Tinutul secuiesc, cat si apartenenta secuilor la maghiarime, sunt inventii absurde ale acestor ani! Niciodata nu a existat tinutul secuiesc iar secuii, despre care in vechime ungurii spuneau ca sunt rumânii aprigi, au fost cea mai persecutată colectivitate de sub stapanirea maghiara: Gheorghe Doja – secui autentic (pana acum câteva sute de ani, secuii aveau nume rumânesti si erau ortodocsi, deci erau rumâni curati), cel care a condus rascoala de eliberare a Transilvaniei de sub jugul maghiar, a fost miseleste ars pe un scaun incins; dar nu numai, din acel moment a inceput genocidul etnic impotriva secuilor: stapanirea maghiara ia obligat sa poarte nume unguresti, sa treaca la catolicism si să vorbească maghiara. Cine nu se supunea, avea să fie ucis – în memoria genocidului îndreptat de unguri împotriva secuilor, stă mărturie Bulevardul Martiriului Secuilor – aflat în Miercurea Ciuc!!! De ce aceste adevaruri au disparut din cartile de istorie? Cat de nemernica si pungasa e aceasta clasa politica care a inchis ochii la transformarea unor adevaruri istorice în minciuni antirumâneşti? Cati dintre noi mai stim ca Stefan cel Sfant al Ungariei a fost rumân după mamă? Câţi dintre noi mai stim ca numele de Ungaria e un nume cu origini tracice, Ungro-Valahia – un nume străvechi ce face referinţă la pământul negru (Neagra Valahie) al Panoniei Tracice?) Sa nu uitam ca Budapesta mai are o urmă de rumânism tracic în ea: steagul rosu, galben si albastru, prezent pe frumoasa primarie a acestui oras!

Toate aceste asocieri dintre toponime şi etnonime puse demult în evidenţă de savanţii germani, conduc la concluzia că tribul dacic al cauconilor este unul şi acelaşi cu neamul sikuli-lor, adică al secuilor care ocupă şi astăzi acelaşi ţinut şi mai ales folosesc străvechea denumire de Kükülö. Numai în legătură cu acest hidronim ţinutul lor a şi purtat denumirea de Ciculia, iar locuitorii numele de ciculi, aşa cum au consemnat călătorii străini. Dar numele de ciculi trece uşor la forma siculi, de unde şi forma de secui. Viteji, aidoma cauconilor din Elis, siculii dacici şi-au păstrat conştiinţa de autohtoni, mândri de faptul că erau stăpâni pe ţinuturilor lor, ceea ce a impus recunoaşterea demnităţii lor colective. Captaţi treptat în sfera de interes a coroanei de la Buda, aşa după cum arată şi A.D.Xenopol în Istoria românilor din Dacia Traiană, (Ediţia III, Bucureşti 1988, Vol III pag.224) ei au fost maghiarizaţi prin mijloace din ce în ce mai dure mai ales după anul 1848. Pentru a forţa desprinderea lor definitivă de masa covârşitoare a autohtonilor din Ardeal, istorigrafia timpului le-a atribuit diferite origini bizare, care se contrazic între ele şi ca atare se anulează reciproc. În încercarea de a suplini lipsa oricăror dovezi care să ateste o pătrundere a lor în Ardeal, cum a fost cea a saşilor intens susţinută de coroana maghiară, istoricii au vehiculat şi mai vehiculează diferite plăsmuiri referitoare la originea secuilor oscilând penibil între a-i considerea avari, gepizi, huni, pecenegi etc, deşi ei sunt autohtoni, sunt membrii străvechiului neam dacic al cauconilor, primii care au dat nume locurilor pe care trăiesc. Ei au conservat până astăzi nu numai nişte toponime de vârstă neolitică, ci serii toponimice de vârstă neolitică uneori identice cu cele din zona Sibiu, ceea ce reprezintă o altă mare dovadă a faptului că sunt băştinaşi. Recapitulând, va trebui să arătăm lumii întregi că cei numiţi astăzi secuii sau siculii sunt urmaşii autohtonilor denumiţi caucoli, iar mai târziu ciculi fiindcă au trăit şi trăiesc pe văile râurilor denumite încă din antichitate prin hidronimul autohton Kukula. Ca o altă dovadă că râurile Kukala au o denumire rumânească arhaică, aceeaşi spiritualitate rumânească a atribuit unui râu din bazinul Siretului omonimul Cucalea.

Având în vedere că maghiarizarea lor forţată echivalează cu imprescriptibilul genocid etnic, ne revine obligaţia, ca în numele adevărului, să facem necesara distincţie maghiarizat-maghiar, mai ales în cazul secuilor, care începând cu Unio Trio Nationum s-au revendicat ca etnie de sine stătătoare distinctă de a ungurilor. I-am uitat şi continuăm să îi uităm pe cei de o fire cu noi şi soarta nu iartă. Din ignoranţă şi din comoditate operăm cu teorii de tip Roesler, deşi adevărul istoric cu privire la secui se susţine cu argumente:

1. Argumente geografice şi toponimice, sistematizate în lucrările ştiinţifice ale lui Sabin Oprean (1928) şi Coriolan Suciu (1974). Vlăhiţa este numită în maghiară chiar Olah Falu, adică satul valahilor. Prezenţa lor sub numele de cauconi în sud-estul Transilvaniei este probată de harta lui Ptolemeu din secolul II, dar şi de mărturiile unor călători străini ca Georg Reicherstorfer care la 1527 îi numea ciculi ca şi de mărturiile lui Christian Schesaeus de la 1540 sau de ale lui Ferrante Capece din februarie 1584.

2. Argumente arheologice, având în vedere vestigiile bine reprezentate pentru toate epocile începând cu neoliticul. În ansamblul Daciei, Ţara Secuilor se delimitează în mod natural prin particularităţile sale de relief, de climă şi de resurse, iar aferent acestora, mărturiile arheologice o individualizează încă din protoistorie ca pe o adevărată punte peste Carpaţi între Dacia intra- şi extracarpatică. În acest context aşezările din Ţara Secuilor au prosperat încă din antichitate susţinând o concentraţie demografică ridicată mai ales prin importantele resurse minerale (sare, fier, cupru. ape minerale etc.) de care au dispus mereu. (vezi şi Viorica Crişan, Dacii din estul Transilvaniei etc.)

3. Argumente istorice, mai ales pentru a denunţa legile de maghiarizare din anii 1842, 1879, 1883 şi 1907, în temeiul cărora o bună parte din densa populaţie autohtonă a fost transformată, prin cele mai draconice forme de constrângere, în vorbitori de limbă maghiară. În jurnalul campaniei de pedepsire de la 1761 generalul von Buccow, a notat pentru totdeauna că în cel mai maghiarizat scaun din secuime din 102 sate 99 erau locuite de români, aşa cum arată istoricul Dr. Mircea Dogaru în revista LUMEA Nr.4 (108)/2002.

4. Argumente heraldice. Fiindcă în sfârşit s-au recunoscut siculi, deci ciculi autohtoni, şi nu altceva, vor redescoperi din perspectiva continuităţii asumate că în momentul semnării tratatului UNIO TRIUM NATIONUM aveau ca secui conştiinţa originii lor dacice, motiv pentru care s-au ilustrat în heraldică prin tandemul de semne dacice primordiale soarele-luna (însemnele de pe drapelul secuiesc), tandem deseori regăsit în multe reprezentări antice ale dacilor, inclusiv pe tăbliţele de plumb cu scriere dacică de la Sinaia (vezi ziarul „Gardianul” din 30mai-4iunie 2005). Aceeaşi pereche SOARELE-LUNA mai apare numai pe stemele de sorginte dacică ale Moldovei şi ale Ţării Româneşti şi la nimeni altcineva în lume. De aici lipsa oricăror îndoieli că şi secuii au avut conştiinţa că aparţin neamului dacic. Orice altă explicaţie invocând asocieri cu probabilitate zero frizează ridicolul.

5. Argumente culturale. Simon de Keza ne spune limpede ca secuii au înprumutat scrierea de la vlahi. Dar o scriere valahica de tip răboj, numită „rovás irás” şi după maghiarizarea lor, nu se potrivea decat unui grai valahic şi în nici un caz unui grai străin, care ar fi folosit limba şi scrierea latină după modelul oferit la acea vreme de cancelaria regală de la Buda. Hilar este faptul că propaganda anti-românească a uitat de Simon de Keza pentru a pretinde că sintagma „rovás irás” ar defini o scriere adusă de prin Asia, deşi chiar teremenul de „rovás” indica originea sa valahică. Ca dovadă că este o străveche scriere rumânească, rumânii din Valea Timocului, cei care n-au avut legaturi cu secuii, folosesc şi ei până astăzi termenul de „răbuj”. Pe de altă parte, este remarcabil faptul că odată cu parţiala lor maghiarizare secuii au transpus şi în variantă maghiară celebrele noastre balade Meşterul Manole şi Mioriţa, total inaderente folclorului maghiar sau oricărui alt folclor, ca semn profund al faptului că secuii aparţin la matricea stilistică rumânească.

6. Argumente religioase. Despre originea lor dacică vorbesc şi stâlpii lor funerari de pe morminte care sunt identici cu stâlpii dacici care mai sunt păstraţi în alte zone rumâneşti. Gestul nostru de închinare a pâinii cu semnul crucii regăsit la secuii trecuţi la calvinismul lipsit de cinstirea Sfintei Cruci este un alt indiciu al orginii lor ortodoxe. Aceeaşi origine ortodoxă o au şi parastasele pe care le fac secuii la înmormântare. Ca mărturie tragică a deznaţionalizării lor forţate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităţilor de români maghiarizaţi în secuime. Despre grozaviile îndurate în perioada de maghiarizare forţată ne vorbeşte şi monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui ucişi în zi de hram de către generalul de tristă amintire, care a mai bătut cu tunul cam tot atâtea locaşuri de cult ortodoxe între care şi mânăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

7. Argumente antroponimice, din lucrările ştiinţifice ale lui G.Popa – Lisseanu şi ale lui I.I. Rusu (1986), şi mai recent ale lui Ioan Ranca (1995) sau Ioan Drăgan (2000) care pe baza documentelor de arhivă dovedesc maghiarizarea familiilor româneşti prin nume ca Albu, Boér, Bokor (Bucur), Karácsony, Csipán (cioban în graiul aromânilor), Dán, Fogarasi, Kosztin, Lunguj, Lupuj, Mirtse, Moldván, Nyisztor, Oláh, Oltyán, Pászkuly, Ráduly, Sztojka, Szávuly, Sérbán, Zsunkuy (se citeşte Juncu) şi multe, multe altele, ceea ce nu mai poate fi considerată o problemă a persoanelor respective, ci a naţiunii române şi a României, din moment ce astăzi liderii acestor autohtoni maghiarizaţi odată cu numele lor cer autonomie teritorială. Aceste nume dovedesc încă odată că împotriva Neamului Rumânesc s-a practicat imprescriptibilul genocid etnic care nu poate servi de bază pentru pretenţiile teritoriale numite autonomie.

8. Argumente sociologice. Lucrările bine documentate cu date culese din teren de Maria Cobianu-Băcanu (1998 şi 2000), doctor în filozofie la Institutul de Sociologie al Academiei Române.

Este de la sine înţeles că din cele opt grupe de argumente chiar şi numai o singură grupă este suficientă pentru a susţine definitiv calitatea de autohtoni a secuilor ca trup din trupul ţării, chiar dacă o bună parte au fost maghiarizaţi forţat de către defuncta putere imperială în mai multe etape bine cunoscute de istorie, dar şi în perioada Diktatului. Le-am menajat prin tăcere drama deznaţionalizării ca mama cea adevărată din cunoscuta piesă de teatru “Cercul de cretă caucazian” a lui Bertold Brecht. Nici acum nu vom proceda altfel, dar nu putem accepta sub nici o formă contrafacerile celor care mânaţi de interese străine practică intriga şi minciuna spre continua hărţuire şi în final dezagregarea României. O lege privind protejarea minorităţilor, oricare ar fi conţinutul ei, obligă majoritatea să se subordoneze oricărui minoritar devenit astfel un protejat, fiindcă obţine un statut preferenţial, ceea ce este inadmisibil din moment ce într-o ţară democratică legile sunt aceleaşi pentru toţi. În cazul minorităţii maghiarizate din România situaţia se dovedeşte a fi foarte periculoasă prin faptul că au devenit masă de manevră pentru revizionismul mărturisit pe care îl implică incalificabila contestare a tratatului de pace semnat de toate părţile la Trianon.

SECUII DISTRUŞI DE NAŢIA UNGARĂ
De ce această… rezervă, ca să nu-i spunem duşmănie, a ungurilor faţă de secui? Din două pricini, iar mai târziu din trei.. De la început, a fost faptul că Secuii se înţelegeau foarte bine cu ceilalţi rumâni, din Moldova şi Mutenia, teritorii neocupate de unguri la vremea respectivă. Acest lucru era intolerabil pentru unguri . A doua pricină era că Secuii erau alt neam decât Ungurii! În secolul XIX s-a declanşat maghiarizarea sistematică a scaunelor secuieşti şi spre sfârşitul perioadei interbelice maghiarizarea şi-a atins scopul. Secuii dispăruseră din istorie. Naţiunea secuiască înceta să mai existe înghiţită de cea maghiară. Deşi nobilimea secuiască a fost, de foarte multe ori, aliată cu Ungurii şi împotriva Rumânilor- datorită privilegiilor obţinute de la Budapesta (ca şi în prezent, dealtfel), la nivel popular între Secui şi Rumâni a existat sute de ani o frăţietate pe care îndrăznim să o numim chiar sfântă. Mulţi dintre Rumâni nu au şovăit să-şi dea viaţa pentru drepturile şi libertăţile Secuilor, şi la rândul lor mulţi dintre Secui nu au şovăit să se jertfească pentru libertatea şi drepturile Românilor – intrând aici nu doar cei din Transilvania, ci şi cei din Ţara Românească a Munteniei şi din Ţara Românească a Moldovei.

ŢARA SECUIMII – RUMÂNIMEA
Dat fiind că distrugătoarea Secuilor este Naţiunea ungară, este evident că, şi după dispariţia Secuimii, Ungurii şi Secuii sunt pe poziţii total antagonice. Poate este de amintit aici că la mijlocul secolului XIX, Secuii încă socoteau că “Ţara” este pentru ei Rumânimea, acoperind prin acest nume – ” Ţara” – Moldova şi Muntenia, privind Ungaria ca “străinătate”. Acum însă nu mai există Secui, întrucât au asimilaţi de Unguri. Iar cei care au distrus – printr-o politică intenţionată şi diabolică de distrugere – Populaţia Secuiască, nu pot şi în niciun caz socotiţi ca moştenitori – ci doar ca ucigaşi – ai Secuilor. Deci, în revendicările lor, Ungurii din ceea ce azi, cu totul impropriu, se numeşte Secuime, nu pot apela la nimic din istoria şi drepturile celor pe care i-au nimicit, adică Secuii. Deşi, evident, cu obişnuita nemărginită impertinenţă a nemeşimii ungureşti, o fac.

Cum s-a înfăptuit diabolica maghiarizare a secuilor.
Primele maghiarizari ale numelor au avut loc între 1848 si 1849, când aproape 700 de persoane si-au schimbat numele. În 1862, altor 550 de persoane le sunt maghiarizate numele, cinci ani mai târziu numarul acestora ajungând la o mie. Numirea în 1867 a unui nou ministru responsabil cu maghiarizarea avea sa accentueze procesul. Sub presiunea autoritatilor, la fiecare jumatate de an se întocmesc liste pentru schimbarile de nume, pe regiuni si provincii, lucru ce avea sa duca la maghiarizarea a înca 2700 de persoane între 1867 si 1880.

Rezultatele nu erau însa pe masura pretentiilor iredentiste ale societatii de maghiarizare. Prin urmare, în 1898, revizionismul maghiar comanda raspândirea în masa a unui îndrumar intitulat “Cum sa maghiarizam numele de familie”. Autor era chiar presedintele Societatii de maghiarizare a numelui, Telkes Simon, pentru care “asa cum prin botez crestinul devine membru al comunitatii crestine, tot asa, prin maghiarizarea numelui de familie, prin botez national, cel cu nume strain este primit în societatea maghiara, în rândurile adevaratilor fii ai natiunii” – sună satanic, nu?. Astfel, promotorul maleficei lucrari prevedea mai multe metode de maghiarizare rapida si eficienta a numelor de familie. În primul rând, maghiarizarea prin preluarea numelui asezarii din care provenea supusul imperial si adaugarea terminatiei “i” (Aradi, Erdi, Lendvai etc). Pentru aceia care nu ajungeau prin adaugarea sufixului de maghiarizare la un nume cu o rezonanta ungureasca credibila se recomanda traducerea denumirilor meseriilor si preluarea acestora (Acs-Dulgheru, Dobos-Tobosaru, Festo-Boiangiu, Lakatos-Lacatusul, Pap-Preotu, Kantor-Dascalu, Zaszlos-Stegaru, Tiszt-Ofiterul), iar cei ce voiau sa pastreze amintirea nationalitatii stramosilor puteau folosi numele de Najos (Bavarez), Bolgar (Bulgaru), Gorog (Grecul). Pentru români era rezervat apelativul Olah, autorul inventând si numele de Kun, ca aplicare pentru neamul “asezat între Dunare si Tisa”. Pe de alta parte, se sugera ca substantivelor sa le fie adaugate sufixele s, as, es, ös, iar verbelor ó, ö. Nu se agrea în schimb terminatia “y” motivul reprezentându-l posibila confuzie dintre numele nou maghiarizate si cele vechi, mai ales de vita nobila (identificate prin terminatiile “y” sau “i”). Pentru a grabi maghiarizarea, cererile de schimbare a numelor nu mai trebuiau însotite de o anumita fundamentare ori de certificatele de cetatenie, autoritatile maghiare considerând ca “maghiarizarea numelui nu necesita justificari”.

Eficienta prin tenacitate
În urma acestor actiuni, fenomenul de maghiarizare a numelor a luat rapid proportii. Peste 300 de schimbari de nume în 1880, 1300 un an mai târziu si mai bine de 14 000 în deceniul care a urmat. Totusi, la sarbatoarea mileniului din 1896, Societatea de Maghiarizare a Numelor a considerat rezultatele ca nesatisfacatoare, fiind expediate într-un ritm frenetic noi metodologii si propuneri de nume tuturor acelora care prin pozitia lor puteau contribui la aplicarea deciziilor (directori de scoli, ziare si reviste, societati financiare si industriale, dar si arhive). Apelurile avea sa fie trimise si episcopilor greco-catolici, reformati, catolici, unitarieni si lojelor masonice, în manifeste mentionându-se ca: “nefacând parte din rândul marilor natiuni si, din cauza teritoriului, neputând sa mai creasca în mijlocul lor, Ungaria îsi urmeaza instinctul în timp si cauta sa înhate toate mijloacele legale si curate prin care se usureaza contopirea – în mica patrie – a tuturor fiilor sai, alcatuind o unica si mare familie. Cursul contopirii a pornit fara zgomot, din fericire, si devine tot mai simplu. Împrejurarile sunt favorabile, dar timpul nu asteapta. Trebuie sa stam la pânda, sa nu ramânem de caruta, dar mai ales sa nu scapam vrabia din mâna”.

Cartea secreta a guvernului
În 1907, la Budapesta apare sub egida Tipografiei Regale Maghiare de Stat lucrarea “Românii din Ungaria”. Un volum de lucru confidential al guvernului maghiar, în cele o mie de pagini fiind inserate masuri dure vizând reducerea la tacere a tuturor miscarilor care, promovând ideea ca Austro-Ungaria nu mai putea exista într-o forma imperiala, militau pentru aparitia în cadrul unei confederatii de state nationale a Transilvaniei Românesti. Desigur, editarea lucrarii este si astazi negata de Guvernul de la Budapesta. Peste timp, însa, s-au pastrat cel putin doua exemplare, unul aflat în pastrarea bibliotecii Universitare din Cluj-Napoca, iar cel de-al doilea arhivat în fondul secret al Academiei Române din Bucuresti. În fundamentarea lucrarii, autorul, (în principal Anton Huszar, translator în Ministerul de Interne ungar, dar în spatele caruia se aflau ideile contelui Andrassy, la acea vreme ministru de interne), amintea ca, în anii 1905-1906, “românii din Ungaria (de fapt, din zona cotropita a Transilvaniei-n.r.) au manifestat în mod demonstrativ în contra caracterului national unitar al statului ungar, cautând sa-l transforme într-un stat organizat pe baze federaliste”. În acest scop, principalele institutii ale neamului românesc (biserica, scoala, finantele) au fost transformate în “factori de lupta si de instigare în contra statului maghiar, a natiunii maghiare si a limbii maghiare”. Directiile de lupta împotriva românismului propuse de Anton Huszar se refereau la distrugerea unitatii demografice a românilor ardeleni, maghiarizarea Bisericii greco-catolice române, desfiintarea autonomiei Bisericii Ortodoxe Române, maghiarizarea învatamântului, interzicerea culturii românesti în Transilvania, desfiintarea presei românesti si a organizatiilor politice a ardelenilor, precum si împiedicarea accesului românilor la institutiile financiare. Cea mai mare problema a revizionistilor se lega de repartizarea naturala a românilor în judetele Transilvaniei, iar cum în cele 12 judete majoritatea absoluta era româneasca, Huszar sublinia ca se impunea “o noua ordonare a judetelor si a cercurilor electorale românesti pentru ca ele sa asigure punctul de vedere unguresc”. Lucru care s-a realizat, între 1907 si 1918, Ardealul fiind colonizat cu maghiari, românii ardeleni fiind trans-colonizati în mai multe regiuni maghiare. În acelasi timp, considerând ca Biserica greco-catolica se îndepartase de catolicism si intrase în curentele de politica ultra-româneasca, revizionistii demarau si procesul de maghiarizare a acesteia.

Încercari de sfarâmare a identitatii nationale
Concomitent cu maghiarizarea Bisericii greco-catolice, era vizata si desfiintarea autonomiei Bisericii Ortodoxe Române, motivatia lui Huszar fiind aceea ca trebuia “sa dispara odata aceasta cangrena politica, care roade trupul natiunii maghiare si al tarii”. Pentru aceasta, trebuia limitat accesul tinerilor la învatamântul teologic, prin stergerea de pe listele de bursieri a acelora care “au dat dovezi de sentimente în contra statului si a natiunii maghiare”, iar în seminariile teologice trebuiau numiti ca directori si profesorii “doar persoanelor care în cursul studiilor universitare au audiat timp de cel putin patru semestre limba si literatura maghiara si au colocvat din aceste materii în fiecare semestru”. În plus, se interziceau reuniunile învatatorilor ortodocsi, manualele folosite în seminarii trebuiau si ele avizate de autoritatile maghiare. Din atentia revizionistilor nu scapau nici scolile. Astfel, tinând cont de faptul ca limba româna era cea mai puternica arma a românilor împotriva maghiarizarii, autorul propunea ca în scolile secundare românesti limba de predare sa fie maghiara, iar limba româna sa devina doar obiect obligatoriu de învatamânt. La rândul lor, societatile de lectura de la liceele românesti, erau obligate sa-si tina sedintele în mod alternativ, într-o saptamâna în maghiara, în alta în româna. Din repertoriile corurilor si orchestrelor liceelor românesti trebuiau eliminate textele nationaliste, iar primirea elevilor din România trebuia îngreunata.

În ceea ce-i priveşte pe români, procesul de secuizare a lor, s-a produs de-a lungul secolelor, lent, pe cale paşnică şi naturală, dar au existat şi presiuni şi constrângeri de natură etnică şi confesională cum au existat şi momente de constrângere, de trecere forţată a românilor vorbitori de limbă maghiară din satele etnic mixte la religii de expresie maghiară. Cronologic, aceste momente de maximă intoleranţă faţă de confesiunea şi etnia românilor din “Secuime” au avut loc după cum urmează: anii 1848/1849, toamna anului 1916 (după retragerea Armatei române din Ardeal), lunile ce au urmat retragerii administraţiei româneşti; anii care au urmat după Dictatul de la Viena (1940-1944), perioada de după instalarea administraţiei Comisiei aliate de Control (noiembrie 1944-martie 1945), primăvara anului 1990. Prezente în memoria colectivă a românilor din Covasna şi Harghita, aceste momente reprezintă, o “piatră grea” a convieţuirii interetnice, manifestându-se ca o adevărată “teroare a istoriei.”

Din cele 10 valuri de asimilare imediată şi de alungare a românilor din ceea ce istoric s-a denumit Secuime, puse în evidenţă de Nicolae Edroiu, cinci sunt înregistrate între 1850-1992, fiind documentate de recensămintele moderne, fie că ele au fost efectuate sub administraţie austriacă, ungurească sau românească.

Cele mai mari şi dramatice schimbări produse în configuraţia etnică şi confesională a românilor din zonă, au avut loc, după Dictatul de la Viena, din septembrie 1940. Prin arestări, maltratări, terorizări şi expulzări forţate de populaţie, însoţite şi de măsuri de convertire şi trecere de la religia ortodoxă şi greco-catolică, la alte confesiuni de expresie maghiară, numărul românilor a fost atunci drastic diminuat, producându-se o adevărată “purificare etnică” a “ţinutului secuiesc” . Aşa stând lucrurile, se poate aprecia că zona este un “melting pot” (creuzet), în care mai multe etnii au fost asimilate de către cea maghiară. Şi astăzi, realitatea etno-demografică din judeţele Covasna şi Harghita este departe de imaginea unui grup etnic compact. În cele două judeţe există un număr însemnat de persoane cu dublă ascendenţă identitară (provenite din familii etnic mixte), grupuri cu apartenenţă controversată (cel mai numeros fiind format din ţigani) ş.a.. La acestea mai trebuie adăugată concluzia cercetărilor recente conform căreia, cultura maghiară din zonă este puţin deschisă la interschimburi culturale reciproce, puţin permisivă şi ospitalieră faţă de nevoia celorlalţi de a-şi prezerva şi afirma propria identitate pe care o apreciază ca pe o ameninţare la identitatea maghiară. După ce a trebuit să renunţe la poziţia dominantă ca urmare a destrămării monarhiei austro-ungare şi formării României Mari, maghiarii din acest spaţiu au avut şi au dificultăţi să accepte noua poziţie de minoritate, continuând să lupte pentru menţinerea sau recâştigarea privilegiilor şi poziţiilor lor dominante. Aşa au procedat, după instaurarea comunismului când, cu sprijinul lui Stalin au reuşit să înfiinţeze Regiunea Autonomă Maghiară, “experiment socialist” de tristă amintire pentru rumâni.

sursa

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Reparații la terase


HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea..ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.omu.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Certificate Energetice și Audit

Știați că orice locuință se poate vinde doar dacă proprietarul are certificat energetic pentru ea?

Noi vă ajutăm: suntem profesioniști și la un preț modic aveți certificatul necesar pentru afacerile dvs imobiliare.

Sunați-ne acum la

telefonul mobil 0773 897 010

Spuneți-ne doar unde aveți construcția, de ce tip este… de restul ne ocupăm noi. Veți primi certificatul în timp util.