Prodan, numele Prodan, popoarele slave

Numele Prodan provine de la cuvântul slav-bulgar продан, cu sensul „vândut”, termen luat ca prenume de exorcism, de practica magică al cărei scop este alungarea duhurilor rele, a diavolilor, prin rugăciuni, prin descântece.

La popoarele slave şi la români există o veche tradiţie populară de a schimba numele la copii când se îmbolnăvesc, pentru a îndepărta soarta răuvoitoare, a-i feri de boală, să nu-i mai găsească duhul rău, pentru a înşela moartea. Obiceiul este menţionat şi de Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul: Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. Această schimbare a numelui se făcea în două feluri: prin botezul de a doua oară şi prin vânzarea copilului bolnav, obicei întâlnit şi azi în lumea satelor.

„Pentru a feri copilul de duhuri rele, mama îl vindea unei femei ai cărei copii erau sănătoşi şi îl cumpăra apoi sub un alt nume, nume care intra în uzul familiei, apoi în cel al comunităţii «…». Descendenţii copiilor respectivi erau raportaţi la noul nume, acesta ajungând să fie purtat de fiecare în parte toată viaţa”, adică devenea nume de familie.

Astfel a apărut prenumele Prodan „vândut” la popoarele slave, prenume care a pătruns şi la români, fiind atestat documentar din sec. al XV-lea.

În documentele moldoveneşti sunt atestaţi: Prodan, tatăl lui Toader diac, la 1447; Prodan, diac, fiul lui Ionaşco, stăpân în Vălcineţ, la 1601; Prodan, fiul Ilenii, la 1606; Prodan, aprod, la 1613 şi mulţi alţii.

În documentele basarabene sunt atestaţi: Prodan Drăguşescul şi Prodan Ropceanul, martori la o împărţeală de sate din ţin. Iaşi, la 1659. În sec. al XVIII-lea Prodan este atestat ca patronim (devenit cu timpul nume de familie). La 1774, în ţin. Orhei-Lăpuşna, sunt atestaţi: Toader Prodan, în satul Cojuşna şi Gavril Prodan, în satul Mimoreni (azi Nimoreni). De la o persoană cu numele Prodan a provenit numirea localităţii Prodăneşti din Republica Moldova.

sursa

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Studii GEO

Facem studii geotehnice în București și în provincie

prețuri foarte avantajoase….

Sunați-ne acum la mobil 0773 897 010

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Proiectul Răsuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI