Schimbarea numelui de familie si a prenumelui pe cale administrativa se face conform Ordonantei Guvernului Romaniei nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice, aprobata prin Legea nr. 323/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

schimbarea numelui de familieCompetenta de solutionare a cererilor este a presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, care se pronunta prin emiterea dispozitiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii, conform prevederilor art. 13 din O.G.R. nr. 41/2003.

Sunt necesare motive temeinice care sa indreptateaasca solicitantului sa ceara schimbarea numelui sau a prenumelui pe cale administrativa.

In sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din O.G.R. nr. 41/2003, sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:
a) cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod;
b) cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume (poseda diferite acte personale, de studii,de serviciu, militare etc. care nu concorda cu numele prevazut în actele de stare civila). Aceasta prevedere legala aduce în discutie, dupa opinia noastra, caracterul imprescriptibil al numelui. Se pare, asadar, ca o posesie prelungita, în anumite conditii, poate da dreptul posesorului sa-l dobândeasca. Aceste conditii sunt: o folosinta permanenta a numelui; aceasta folosinta sa fie în exercitarea profesiei si sub acest nume persoana sa fie cunoscuta în societate. Consideram ca folosirea permanenta a numelui în profesie presupune o perioada mai îndelungata, mai exact folosinta în timp a numelui trebuie sa coincida cu exercitarea în timp a profesiei. În plus, aceasta folosinta trebuie sa fie continua. Apoi, pentru ca cererea sa fie întemeiata, persoana respectiva trebuie sa fi fost cunoscuta în societate sub acest nume. Aceasta conditie nu credem ca este îndeplinita daca durata de timp este scurta si, deci, persoana nu putea, în mod rezonabil, sa se faca cunoscuta în societate sub acest nume;);
c) cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte (de studii, livret militar, carte de munca, etc);
d) cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;
e) cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si solicita sa poarte un nume romanesc;
f) cand persoana si-a schimbat numele de origine straina intr-un nume romanesc, pe cale administrativa, si doreste sa revina la numele dobandit la nastere;
g) cand parintii si-au schimbat numele pe cale administrativa, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al parintilor lor;
h) cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale administrativa;
i) cand sotii au convenit cu ocazia incheierii casatoriei sa poarte numele de familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa, optand pentru numele de familie dobandit la nastere de catre unul dintre ei ori sa revina fiecare la numele avut anterior casatoriei;
j) cand persoana in cauza face dovada ca a fost recunoscuta de catre parinte ulterior inregistrarii nasterii, insa, intrucat nu a sesizat instanta pentru incuviintarea purtarii numelui de familie al acestuia in timpul vietii, nu exista alta posibilitate de dobandire a numelui parintelui decat pe cale administrativa;
k) cand prenumele purtat este specific sexului opus;
l) cand persoanei i s-a incuviintat schimbarea sexului prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si solicita sa poarte un prenume corespunzator, prezentand un act medico-legal din care sa rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.
(3) Sunt de asemenea considerate justificate, in sensul prevderilor art.4 alin.(3) din O.G.R. nr. 41/2003, si cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:
a) cand persoana in cauza a adoptat minori si doreste ca acestia sa poarte un alt prenume;
b) cand casatoria a incetat prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, iar sotul supravietuitor solicita sa revina la numele de familie purtat anterior casatoriei ori la numele de familie dobandit la nastere;
c) cand in urma divortului un fost sot revine la numele de familie purtat anterior si care provine dintr-o alta casatorie, de asemenea desfacuta prin divort, si doreste sa poarte numele dobandit la nastere;
d) cand in urma incetarii casatoriei prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti celalalt sot se recasatoreste si, ca urmare a desfacerii acestei casatorii, acesta doreste sa poarte numele de familie dobandit la nastere;
e) cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut in casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati spre crestere si educare, cu consimtamantul fostului sot, dat in forma autentica;
f) cand parintii au divortat, iar copiii incredintati spre crestere si educare unuia dintre parinti, care a revenit la numele de familie avut anterior casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;
g) cand s-a desfacut adoptia unei persoane casatorite care are copii minori si in urma desfacerii adoptiei persoana in cauza revine la numele de familie avut inainte de adoptie;
h) cand unul dintre soti, la incheierea casatoriei, a luat numele de familie al celuilalt sot, nume pe care acesta l-a dobandit prin adoptie, iar ulterior incheierii casatoriei are loc desfacerea adoptiei.

Persoanele îndreptatite sa ceara schimbarea numelui sunt cetatenii români cu domiciliul în tara sau în strainatate [conform prevederilor art.4 alin.(1) al Ordonantei], precum si orice persoana fara cetatenie (apatrid) domiciliata în România, care au capacitate de exercitiu deplina. Persoanele care nu au o asemenea capacitate ori au capacitate de exercitiu restrânsa pot cere schimbarea numelui prin reprezentantul legal sau, respectiv, prin asistarea lor de catre ocrotitorul legal.

Pentru minori, cererea de schimbare a numelui se face, dupa caz, de parinti sau, cu incuviintarea autoritatii tutelare, de catre tutore. Daca parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui, va hotari autoritatea tutelara.Cand cererea este facuta de unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica.În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta. Legea nu cere acordul celuilalt parinte în cazul în care el este pus sub interdictie, ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.

Acordul nu este necesar in cazul in care celalalt parinte este pus sub interdictie ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.Cand minorul a implinit varsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta.Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a numelui se face de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare. In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean, ori, dupa caz, a consiliului local municipal, orasenesc, comunal sau al sectorului mun.Bucuresti.

Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a numelui se face de catre tutore, cu încuviintarea autoritatii tutelare.

Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.

Daca sotii s-au învoit sa poarte în timpul casatoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea acestuia este necesar consimtamântul celuilalt sot, daca sotii, la încheierea casatoriei, s-au învoit sa-si pastreze fiecare numele anterior, oricare dintre ei va putea sa-si schimbe numele fara a avea nevoie de consimtamântul celuilalt. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre ei nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt sot.

Cererea de schimbare a numelui se va depune la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor aflat în subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, în a carui raza teritoriala îsi are domiciliul solicitantul sau la primaria unitatii administrativ-teritoriale unde domiciliaza.

Cererea privind pe cetateanul român cu domiciliul în strainatate se depune la primaria ultimului domiciliu avut în România, iar daca nu a avut vreodata domiciliul în România – la Primaria Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.

La cerere trebuie anexate:
– copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care solicita schimbarea numelui;
– un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
– consimtamântul, dat în forma autentica, al celuilalt sot, în cazul schimbarii numelui de familie comun purtat în timpul casatoriei;
– copie de pe decizia de aprobare a autoritatii tutelare, în situatia în care parintii nu se înteleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum si atunci când cererea de schimbare a numelui este facuta, pentru minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, de catre tutore;
– certificatele de cazier judiciar si cazier fiscal ale solicitantului;
– orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale.

Schimbarea numelui de familie al minorului se poate face odata cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat, dar tot pentru motive temeinice.

sursa

 

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Studii GEO

Facem studii geotehnice în București și în provincie

prețuri foarte avantajoase….

Sunați-ne acum la mobil 0773 897 010

Reparații la terase


HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea..ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.