Lăcrămioara = gingasie, sensibilitate
= Modern si apreciat in epoca noastra, creatie a onomasticii romanesti si incadrindu-se intr-o lunga familie de prenume feminine formate de la nume de flori si plante, Lacramioara are la baza subst. lacramioara (un diminutiv din lacrima, cuv. de origine latina), prin care este denumita la noi o planta cu flori albe si placut mirositoare. Corespunzind fr. Mu-guette (muguet „lacramioara”), Lacramioara este o expresie a tendintei de modernizare si laicizare a sistemului nostru de prenume.

Lacrima =

Ladislau = varianta a numelui Vladislav

Lala = din slava = lalea

Larisa = oras din Grecia; din limba gr: lerisai = cetate, citadela
= Prenume feminin modern si destul de putin folosit la noi, Larisa reproduce gr. Larissa, probabil necunoscut in perioada clasica. Izvoarele grecesti atesta insa, dintr-o perioada foarte veche si cu mare frecventa, existenta a nu mai putin de 16 orase care purtau acest nume, cel mai vechi si cunoscut fiind actualul Ldris(s)a (Larza) din Tesalia. Etimologia acestui toponim, cu o arie de raspindire destul de mare, ramine incerta, dar incercarile facute sint interesante, intrucit pot oferi citeva informatii asupra numelui personal. Strabo si Pausanias amintesc in operele lor de o zeita Larissa, fiica lui Pelasgos, de la care ar proveni numele oraselor grecesti; mai mult chiar, pentru a-i gasi totusi o explicatie, Larissa a fost apropiat de Chariessa si interpretat ca atare: „gratioasa, placuta” (gr. charis „gratie”). Dupa cit se pare, e vorba doar de o etimologie populara, mult mai rezonabila fiind presupunerea ca toponimul Laris(s)a este adaptarea greceasca a unui cuvint pelasgic cu sensul de „cetate, fortareata”. Nu trebuie uitat nici faptul ca zeita Larissa era considerata fiica lui Pelasgos (insusi Hesiod afirma ca pelasgii erau autohtoni, ceea ce inseamna ca faceau parte din grupul vechilor populatii preelenise din Peninsula Balcanica si Asia Mica, asimilate, in parte, de catre greci). Preluat in perioada bizantina (probabil din Descrierea Eladei de Pausanias) si sustinut de numele orasului din Tesalia, Larisa devine nume pers. feminin si depaseste hotarele Greciei. Se pare ca la noi Larisa este imprumutat din onomastica rusa, unde numele este mai frecvent.

Lascăr =

Laszló = din maghiara; varianta ungureasca a numelui Vladislav

Laur / Laura = laur, dafin
= Prenume feminin modern, raspindit, apreciat si destul de frecvent in onomastica noastra actuala, Laura (pron. La-u-ra) are o istorie interesanta si elocventa in ceea ce priveste capacitatea literaturii de a impune si sustine vreme indelungata un nume personal. in epoca imperiala romanii foloseau cognomenul mase. Laurus, considerat de marea majoritate a specialistilor drept o formatie pe baza subst. laurus „laur” (pentru Laurus, frecvent in Galia, a fost propusa si o etimologie celtica), lucru perfect explicabil daca luam in consideratie valoarea laurului in antichitate. Consacrat lui Apolo si renumit prin forta sa purificatoare, laurul incununa fruntile invingatorilor in lupte sau in jocuri, ale poetilor, imparatilor (de aici cuv. laureat). Corespondentul fem. Laurea, probabil o traducere a gr. Daphne (-> Daiina), devenit mai tirziu Laura (pron. Lau-ra), a avut sansa de a deveni celebru, inca din sec. 14, datorita nemuritoarelor poezii de dragoste ale lui Petrarca. Cunoscut astazi in toata lumea ca nume al iubitei marelui poet italian, cintata in cele 366 de compozitii ale culegerii numite Canzoniere sau Rime, Laura se bucura de o favoare deosebita in lumea moderna, foarte receptiva in ceea ce priveste onomastica literara. Cu totul alta a fost situatia cognomenului masculin; devenit nume independent si preluat de crestini, Laurus ajunge in greaca (Lau-ros), de aici la popoarele slave vecine si, in sfirsit, la noi. Cu rare atestari incepind din sec. 16, Lavrie, Lavru, Lavric se intilnesc cu formele Laur (atestat in 1443), Laor, Laurel, mai ales transilvanene si de provenienta latino-catolica. Dupa cum se vede, numele nu a fost popular la noi nici in secolele trecute; astazi, un prenume Laur ar fi o exceptie.
– Laura, aceeasi forma in toate limbile popoarelor care il folosesc; pentru mase. fr. Laur(e), it. Lauro, bg. Lavur, rus., ucr. Lavr etc.

Laurian =

Laurențiu / Laurenția = cel/cea care poarta lauri

Lavinia = Prenume feminin modern, intrat in onomastica noastra odata cu moda numelor latinesti, Lavinia era un nume de veche traditie la romani. Dupa legenda, fiica regelui Latinus, Lavinia este sotia lui Enea. De foarte multa vreme, Lavinia a fost pus in legatura cu toponimul Lavinium (veche asezare italica, considerata de unii specialisti ca identica cu Laurentium, —> Laurentiu). Cu siguranta insa ca toponimul este primar, iar numele personal — o creatie pe baza acestuia. inca obscur din punct de vedere etimologic Lavinium este probabil un nume preroman.
– Lavinia, aceeasi forma pentru toate limbile popoarelor care il folosesc.

Lazăr = Dumnezeu a ajutat
= Cunoscut in toata Europa, din ce in ce mai putin frecvent ca prenume in epoca contemporana, Lazar reproduce un vechi ebraic Eleazar, la origine un nume teoforic frazeologic cu semnificatia „Elohim a ajutat”, prin care parintii isi exprimau sentimentele de recunostinta pentru nasterea unui fiu (El-Elohim, unul dintre numele ebraice ale divinitati, si azar „a ajuta”). Daca forma ebraica apare doar sporadic in onomastica europeana (prin intermediul gr. Eleazar si lat. Eleazar, Eleazarus), mult mai multe sanse a avut o forma arameeana ulterioara, Lazar.

Redat in gr. Lazaros si in lat. Lazarus, numele, devenit termen comun in multe limbi (engl. lazar, sp. lazaro, it. lazzaro), este folosit cu diferite sensuri („sarac, cersetor, zdrentaros, bolnav, lepros”), toate explicabile prin parabola biblica. Un alt cuvint comun, derivat de la Lazar, este engl., fr. lazaret, it. lazzaretto, rom. lazaret „izolator pentru persoane presupuse a fi contaminate de o boala contagioasa, loc de carantina”; it. lazzaretto desemna, inca din sec. 15, spitalul de boli infectioase din insula Santa Maria di Nazareth — azi Lazzaretto Vecchio, in apropiere de Venetia si este o creatie analoga lui nazaret, aparuta insa si sub influenta numelui insulei vecine San Lazzaro, unde exista, din sec. 12, un stabiliment pentru leprosi.

Prin intermediul onomasticii slave, gr. Lazaros (in v. si. sub formele Lazarii, Lazoru, in pomelnicul de la Horodiste din 1484, Lazarie si Lazoria, in sirbo-croata in sec. 14) patrunde si in onomastica noastra. Cunoscut si in calendarul popular („simbata lui Lazar” — zi „rea de cazaturi, primejdii, fiare” si „Lazarelul”), numele era mult mai frecvent in secolele trecute, dovada fiind si numarul relativ mare de variante si derivate, multe cunoscute astazi mai ales ca nume de familie: Lazar, Laza-rul, Lazarea, Zarea, Lazarel, Lazarica, Lazaruc, Lazor, Zorica, Zorea, Zorel, Zorea, Lazur, Lazurea, Lazul, Laza, Lazea, Lazan, Laciu, Lascu, Lalu, fem. Lazarina etc. (in mare parte imprumuturi din limbile slave vecine Lazar, Lazor, Lazur, Lateo, Lal(u) apar inca din sec. 15 in documentele muntenesti si moldovenesti). • Fr. Lazare, germ. Lazarus, it. Lazzaro, sp. Lazaro, magh. Lazar, Lazd, bg. Lazar (hipoc. Laze, Lazo, Lako, Lalo etc), rus. Lazar (hipoc Zarea, Zurea etc).

Leana =

Leandru = Prenume masc. modern, rar folosit si de influenta culta, Leandru este pus adeseori in legatura la noi cu subst. leandru, numele unui arbust ornamental de origine mediteraneeana, cu flori mari si placut mirositoare, in ciuda asemanarii perfecte a celor doua cuvinte, intre Leandru si leandru nu exista nici o legatura etimologica: numele plantei este probabil la origine un hibrid intre gr. rhododendron si lat. laurus, pe cind numele pers. reproduce gr. Leandros, un vechi antroponim compus din frecventele elemente laos — forma ionica leos „popor” (-» Nicolaie) si anir, andros „om, barbat” Alexandru). Redat in latina prin Leander sau Leandru» (se schimba pozitia accentului) si folosit de crestini, Leandru se raspindeste in Europa prin calendar, dar a fost extrem de rar folosit, atit in Occident, cit si in Orient. Desi in onomastica slava rasariteana numele este vechi, n-a patruns la romani, prezenta sa astazi in onomastica noastra fiind legata de influenta mitologiei grecesti.
– Fr. Leandre, germ. Leandor, it., sp. Leandro, magh. Leander, bg. Leandro, rus. Leandr etc.
– Prezenta lui Leandru in onomastica contemporana cit si in cea literara apuseana este legata de legenda tinarului Leandros, indragostit de o preoteasa a Afroditei, Eros, si care piere in valurile Helespontului intr-o noapte cind lampa iubitei care il calauzea de obicei este stinsa de vint.

Lelia =

Lena = torta, foc, luna; varianta a numelui Elena

Leo = din limba lat. = leu

Leon = din gr. = leu

Leonida = din greaca: leon = leu

Leonard = din germana: leu curajos; leon (= leu) + hard (= curajos)
= Prenumele mase Leonard, imprumutat pe cale culta din onomastica apuseana, putin folosit la noi, reproduce un vechi nume personal germanic Leonhart,atestat inca din sec. 6 sub forma latinizata Leonardus. La origine un compus din cuvintele germanice leo, lewo — germ. l’dwe, engl. lyon „leu” si hart — germ. hart, engl. hard „tare, puternic”, Leonard se incadreaza in seria antroponimelor formate de la nume de animale (-> Leontin) ; devenit calendaristic (la catolici) si raspindit mai ales in apusul Europei, numele apare in vechile noastre documente inca din secolul 15 sporadic si purtat probabil mai mult de straini (in Moldova, intr-un act din 1431, un sas Leonardus, iar in tara Romaneasca, la 1461, un stolnic in sfatul domnesc, Linart; formele „romanizate” Lenart, Linard, corespund germ. Lienhard).# Fr. Leonard, Le nard, germ. Leonhard, Lien-hard, it. Leonardo, magh. Leonard.
– Celebrul artist, om de stiinta si ginditor italian Leonardo da Vinci.

Leontin / Leontina = din gr. = leu
= Dintre foarte putinele prenume ramase in uz pina in epoca contemporana, care au la baza nume de animale, cele mai raspindite si frecvente in Europa par a fi Leon, Leonte si derivatele lor Leonida si Leontin, fem. Leontina. Pe cit de rare sint astazi numele de animale in antroponimie (de ex. Lupu, Ursu, Vulpe etc. sint pastrate doar ca nume de familie) pe atit de frecvente erau in trecut, originea folosirii lor fiind in strinsa legatura cu epoca comunitatilor totemice. in cadrul orinduirii gentilice exista credinta ca fiecare ginta si chiar familie se trage dintr-un animal, considerat totem (cuvintul apartine limbii unor indieni din America de Nord, ododem „ginta sa”) si respectat ca protector al grupului respectiv. Credinta in totem genereaza cultul animalelor, cunoscut in India, Egipt, Orientul Apropiat etc. si cu interesante reminiscente pina in mitologia greaca si religia crestina. Cu siguranta ca leul, regele animalelor, care n-a incetat nici astazi sa fie un simbol frecvent al puterii, nu era printre ultimele animale care se bucurau de o favoare deosebita in antichitate. Probe in acest sens aduce Lais din vechea antroponimie ebraica sau gr. Leon interesant mai ales pentru discutia de fata. Atestat cu mare frecventa si continuitate inca din operele unor vechi autori ca Herodot si Tucidide, num. pers. Leon (leon, leontos „leu”) — in latina ii corespunde cognomenul Leo (leo, leonis) — a avut sansa de a patrunde in onomastica crestina (faptul nu ne mira, intrucit leul, in Biblie, este si simbol al puterii lui Dumnezeu, iar in primele secole ale erei noastre — al curajului de a imbratisa noua religie) ca apoi, devenit calendaristic, sa se raspindeasca in Europa. La fel s-au petrecut lucrurile si cu alte doua nume grecesti din aceeasi familie, Leonidas sau Leonides si Leontios. Primul, atestat aproximativ in aceeasi epoca, ca si Leon, dar mult mai cunoscut decit acesta, din istoria Spartei, este la origine un patronim (adica un nume care arata descendenta pe linie paterna) format cu suf. -ides de la Leon (in mod logic, acesta este mai vechi, dupa cum Ion trebuie sa fie mai vechi decit Io-nescu, in care suf. -eseu are aceeasi functie ca gr. -ides); redat in latina prin Leonidas si purtat, printre altii, de un martir din anul 202, vechiul patronim devine un raspindit nume calendaristic. Al doilea, Leontios, la origine o forma diminutivala, atestat mai tirziu si frecvent mai ales in epoca crestina (in lat. Leontius) se raspindeste tot prin intermediul calendarului. Corespondentul feminin al lui Leontius este un derivat cu suf. -ina, Leontina, pe baza caruia a fost ulterior creat si mase. Leontinus.

Daca in Occident sint continuate formele latine, la popoarele slave de sud si rasarit si, prin intermediul lor, la romani, sint continuate formele grecesti. Dupa cum reiese din documente, numele in discutie nu au avut niciodata la noi o frecventa prea mare, iar Leonida sau Leonid par a fi de influenta neogreceasca. Dintre formele atestate in onomastica romaneasca amintim: Leon, Lion, Leoncea, Aleon, Leontie, Leonte (frecvent), Leonties, Aliontie, Leontin etc, la care trebuie adaugate calcurile Leva (slav) si Leul (romanesc). Cele mai frecvente astazi ca prenume sunt Leontin si Leontina; mult mai rare Leonia, Leonela si Leoneta, recente influente apusene. Leonida pare iesit din uz, parintii evitindu-l astazi mai ales din cauza cunoscutului personaj al lui I. L. Caragiale; apare insa, ce e drept, destul de rar forma Leonid.
– Engl. Leo, fr. Leon, Leonce, fem. Leonie, Leone, germ. Leo, Leontine (hipoc. Leone), it. Leone, Leonello, Leoneto, Leonida, Leonzio, fem. Leonella, Leonetta, Leontina, sp., port. Leon, magh. Leo, Leon, Leonidasz, fem. Leona, Leontina, bg. Leon, Lev(o), Leonid, Leonti, fem. Leonia, Leontina, rus. Leon, Lev, Leonid, Leontii, fem. Leonia, Leonina, Leontina etc.
– Leon, numele a 6 imparati ai Imperiului bizantin si a 13 papi de la Roma: Leonida, nepotul lui Leon, rege al Spartei, intre 488 — 480 i.e.n., celebrul erou de la Termopile, cazut in lupta contra persilor.
– Conu Leonida fata cu reactiunea, comedia lui I. L. Caragiale, Leon Dupuis, personaj din Doamna Bovary de G. Flaubert etc.

Leopold / Leopoldina = din germana: liut (= popor) + bald (= indraznet)

Letiția = din latina = bucurie, fericire
= Cunoscut din secolul trecut, cind la noi au fost preluate masiv vechile nume romane, Letitia, devenit foarte repede prenume frecvent si preferat chiar in mediile rurale, reproduce lat. Laetitia. La origine un cognomen cu semnificatie clara, creat pe baza subst. laetitia „bucurie, veselie”, frecvent atestat in inscriptiile crestine din primele secole ale erei noastre, Letitia poate fi considerat sinonim cu -» Felicia; Felix; Bucur etc, toate fiind nume care initial exprimau sentimentul de bucurie al parintilor la nasterea unui copil.

Lia = Frecvent in onomastica noastra contemporana, Lia se poate explica fie printr-un hipocoristic romanesc de la feminine terminate in -lia (Cornelia, Coralia, Iulia, Natalia, Rozalia etc), devenit prenume independent, fie printr-un imprumut modern, pe cale culta, din Occident. in afara de unele cazuri cind numele poate fi tot un hipocoristic de la Bozalia (in Italia, mai ales in Sicilia), Elisabeta si Iulia (in Germania) etc, Lia este in apusul Europei de traditie biblica si continua ebr. Leah. Redat in greaca prin Leia si mai tirziu, in latina, prin Lia, numele ebraic patrunde in onomasticonul crestin, dar pastrind nu amintirea personajului biblic, ci a unei martire din Lucania. in vechile documente din tara Romaneasca, Leia este atestat o singura data in 1494, dar aparitia trebuie considerata o exceptie, intrucit numele nu a circulat la romani. Desi fara nici o legatura etimologica, frecventa prenumelui la noi in perioada contemporana ar putea fi pusa in legatura si cu Lia, ciocirlia, dintr-o cunoscuta legenda a lui V. Alecsandri.

Liana =

Lică =

Lidia = din limba gr. = din Lidia (= o regiune din Asia Mica)
= Prenume feminin modern si frecvent astazi, Lidia reproduce gr. Lydia atestat la Sofocle, in Trahinienele, dar mult mai frecvent in epoca crestina. Desemnind initial originea locala a purtatoarei, de obicei sclava sau hetaira, numele personal isi pastreaza si astazi semnificatia clara pentru cunoscatorii istoriei vechi, intrucit este identic cu numele unui stat sclavagist din vestul Asiei Mici, Lydia, ocupat de persi in 547—546 i.e.n.

Toponimul gr. Lydia, necunoscut la Homer, care numeste aceasta regiune Meonia (la alti autori Maionia), reproduce lidianul Luda (ludi erau numiti de catre asirienii din vremea lui Asurbanipal, locuitorii Lidiei); cum insa aceasta limba este foarte putin cunoscuta (au fost descoperite doar 51 de texte, dintre care numai 3 sint bilingve) numele ramine obscur, fiind imposibile chiar si obisnuitele presupuneri. Redat in latina prin Lydia si purtat de o crestina din Macedonia, amintita in JV.T., numele devine calendaristic si se raspindeste in Europa. imprumut pe cale culta din onomastica apuseana, rom. Lidia reproduce accentuarea latina si este identic cu formele din italiana, franceza, germana, rusa etc.

Ligia = Prenume feminin modern si recent in onomastica noastra, Ligia ridica numeroase si dificile probleme in ceea ce priveste originea si semnificatia sa. in izvoarele latine tirzii este atestat un nume gentilic Lygia, pus in legatura cu Lygii, Lygiorum, denumire a unei populatii sarmatice, atestata si in izvoarele grecesti sub forma Lygioi. Daca acesti lygii (forma este de plural) sau „lupioni sarmatici” sint de origine germanica, asa cum s-a presupus, numele lor ar putea fi pus in legatura cu goticul lingan „a se casatori” sau cu vechiul irlandez lu(i)ge „juramint”, sensuri care la origine par derivate din „aliat, tovaras”. Dupa cum se observa ne aflam doar in fata unor presupuneri, care nu reusesc inca sa ofere o solutie sigura pentru actualul Ligia.

Lili =

Liliana = din limba lat.; lilium = crin
= Foarte multa lume si chiar unele lucrari de specialitate considera ca Liliana, un raspindit si frecvent prenume feminin modern, este format fie de la numele plantei liliac (cuvintul romanesc, probabil printr-un intermediar bulgaresc sau turcesc, reproduce arabul lilak, pers. lilak, la origine variante pentru nilak „albastrui”, din nil „albastru, indigo”), fie de la crin (lat. lilium, engl. lily, germ. lilie, it. giglio). Desi cele doua nume, de planta si de persoana, n-au nimic comun din punct de vedere etimologic, legatura dintre ele, stabilita prin etimologie populara, a contribuit in ultima instanta la popularizarea lui Liliana (astazi, si nu numai la noi, numele de plante si flori, folosite ca prenume feminine, se bucura de o favoare deosebita). in realitate Liliana, ca si Lili, din care ar parea derivat, nu sint decit niste hipocoristice foarte obisnuite in Anglia pentru -» Elisabeta. Dar confuzia de care am amintit mai sus apare chiar din engleza, mai ales datorita asemanarii dintre Lilly si lily „crin”. La fel in italiana Giliola (diminutiv de la Gilia, Gilio, care corespund fr. Gilles, forma curenta pentru Egidius) a fost considerat un derivat de la giglio „crin”, astfel explicindu-se grafia actuala Gigliola.

Linda = Prenume feminin mai putin frecvent la noi, imprumut recent din Occident, Linda este un nume de origine germanica, initial probabil un hipocoristic de la numeroasele compuse cu elementul secundar -linde (la noi sint cunoscute si uneori chiar folosite astazi Adelinda, Ermelinda, Teodo-linda etc). Semnificatia lui -linde nu pune probleme cunoscatorilor limbii germane, intrucit poate fi usor pus in legatura cu subst. Linde „tei” (engl. linden); atragem atentia insa ca in antroponimie a fost folosit un sens derivat al cuvintului si anume „scut” (in vechea germana de sus, Linia sau Linda si in vechea engleza lind sau linde desemnau scutul facut din lemn de tei). • Engl., it., magh., bg. Linda, germ. Linde, Linda.
= din spaniola: linda = frumoasa

Lioara = iubita, stea de mare, mare a amaraciunilor

Lipan =

Lisa = varianta a numelui Elisabeta

Lisandra = varianta a numelui Alexandra

Liviu / Livia = a invidia, invidios; din latina: liveo (= a invidia) sau lividus (= invidios)
= imprumutate in secolul trecut, impreuna cu multe alte nume romane, Liviu si Livia sint astazi prenume frecvente si raspindite in toate regiunile tarii. Nume gentilice de indelungata traditie in istoria romana (Livia era una dintre vechile si celebrele ginti plebee) atestate cu mare frecventa in izvoare (dar foarte rare la primii crestini), lat. Livius, Livia ramin obscure din punct de vedere etimologic. Cum diferitele solutii propuse sint neconvingatoare (din lat. lividus „livid, albastrui”, din gr. Libye „Libia” etc), numele in discutie ar trebui probabil considerate de origine etrusca, incadrindu-se astfel in puternica influenta pe care onomastica vechilor etrusci a exercitat-o asupra intregului sistem de denominatie personala al romanilor. 011. Livio, Livia, magh. Liviusz, rus. Livii, Livia etc.
– Titus Livius, mare istoric al romanilor, autor al cunoscutei lucrari Ab urbe condita, Livius Andronicus, unul dintre primii scriitori latini, Livia Drusilla, sotia imparatului Augustus. in literatura romana scriitorul Liviu Rebreanu.

Lola =

Lolita = din spaniola = varianta a numelui Lola

Loredana = tufe de lauri

Lorelei =

Lorenzo  = varianta mediterana a prenumelui Laurent ce vine din latina “laurus” semnificand “laureat”; de asemenea, numele dat locuitorilor din localitatea Laurentum din Latium din Roma antica

Lorin / Lorina / Lorena = varianta a numelui Laur / Laura

Luana =

Lubomir = din slava: lub (= dragoste) + mir (= pace)

Luca = din greaca Loukas: din Lucania (o regiune din Italia), aducator de lumina
= Raspindit in toata Europa, mult mai frecvent in secolele trecute decit astazi, Liica reproduce num. pers. gr. Lukas, purtat de autorul uneia dintre evangheliile N.T., medic din Antiohia, contemporan si prieten al apostolului -> Petru. Cum in greaca, majoritatea numelor terminate in -as sint la origine hipocoristice, Lukas este apropiat si de catre specialisti fie de Lukfos — lat. Lucius, fie de Lukands; este preferabila ultima solutie, intrucit vechi manuscrise ale Vulgatei redau numele evanghelistului prin lat. Luca-nus, cunoscut cognomen care initial indica provenienta locala a purtatorului, „din Lucania”. Numele lucanilor, locuitori dintr-o regiune din sudul Italiei, nu are inca o etimologie sigura. in principiu, el poate fi pus in legatura cu toponimele Luca (astazi orasul Lucea, in Toscana) si Lucera, dar si cu un cuvint din aceeasi familie cu lat. lux „lumina” si gr. leukos „alb”, a carui semnificatie originara ar fi fost „blond” sau „rasaritean” (din directia de unde vine lumina), ultima varianta ajungind, pe alta cale, tot la ideea inrudirii dintre Luca si Lucius. Dupa cum se vede din cele aratate mai sus cognomenul Lucanus fusese preluat de greci, iar de la acestia, sub forma Lukas, in epoca crestina, de intregul Orient apropiat (autorul Evangheliei era din Antiohia — Siria) si chiar de catre evrei. Fie din greaca, fie din latina (Lucas, Lucae sau Luca, Lucae), devenit calendaristic, numele se raspindeste in Europa. Din prima sursa il iau slavii (in rasarit este atestat in pomelnicul de la Horodiste din 1484). La romani, unde cultul apostolului Luca era raspindit si probabil destul de vechi, persoane numite Luca si Lucaci (in anumite regiuni acesta poate fi si de provenienta maghiara) sint atestate (in documentele din tara Romaneasca) inca din 1389. Diferite alte derivate care apar in documentele de dupa 1500 — Lucan, probabil Lucsa (Lucsaneasa este atestat in 1489), Lucaci, Lucas, Lucacila, Luculet etc. sint cunoscute astazi numai ca nume de familie.
– Engl. Lucas, fr. Luc, germ. Lukas, it. Luca, sp. Lucas, magh. Lukacs, bg. Luka (si Lukan, Luko etc), pol. Lukasz, rus. Luka (si Lukanea, Lukarea) etc
– Din istoria Moldovei este cunoscut Luca Arbore, devenit personaj in Viforul de B. St. Delavrancea; Luca Stroici, carturar din sec. 16—17; din domeniul artelor plastice: Luca della Robbia, Luca Signorelli, Lucas Cranach, Lucas van Leyden etc

Lucențiu =

Lucian / Lucia / Luciana = din latina: lux = lumina

Lucreţiu / Lucreţia = Nume al unei foarte vechi ginti romane, Lucretia ne este mult mai cunoscut datorita frumoasei sotii a lui Lucius Tarquinius Collatinus, figura centrala a unei legende care se refera la caderea monarhiei la Roma (dezonorata de fiul regelui Tarquinus Superbus, celebra eroina se sinucide; incitat la revolta de catre Brutus, unchiul Lucretiei, poporul il alunga pe rege si astfel incepe la Roma epoca republicana). Desi incercarile de a-1 explica pe Lucretius, corespondentul masculin pentru Lucretia, nu lipsesc, vechiul nume gentilic ramine obscur din punct de vedere al semnificatiei, singura afirmatie sigura fiind originea sa etrusca. Nici interpretarea „care te cistiga, atragatoare”, curenta in unele lucrari probabil numai din dorinta de a oferi cu orice pret o semnificatie — numele este explicat prin lat. lucrum „cistig” — nici apropierea de Luceres, vechi nume de trib, nu pot fi sustinute din punct de vedere lingvistic. Cu toate ca Lucretia apare in unele calendare catolice, prezenta sa in onomastica moderna nu are nici o legatura cu biserica: in Italia numele este preluat direct din istoria romana, in perioada Renasterii, iar la noi, pe aceeasi cale (fara a neglija modelul italian), in secolul trecut. # Fr. Lucrece, it. Lucrezia, germ. Lukretia, magh. Lukrecia, bg., rus. Lukretia etc. ? Titus Lucretius Carus, filozof materialist si renumit poet latin (Despre natura lucrurilor). O Drama lui Victor Hugo si opera lui G. Donizetti, ambele cu numele Lucretia Borgia, inspirate din aventuroasa viata a celebrei fiice a papei Alexandru al Vl-lea.

Ludmila = din slava: in favoarea poporului; lud = popor + mil = mila, favoare
= Intrat la noi in epoca contemporana, pe cale culta si, in parte, sub influenta literaturii ruse, Ludmila este un vechi nume de origine slava. Atestat inca din sec. 9, numele este un compus din liud- (rus. liudi „oameni, lume”), inrudit cu vechiul german de sus lind- „popor” din —> Leopoldina) si mii- (rus. milii „placut, simpatic, drag”, tot de origine slava si din aceeasi familie, cuv. rom. mila, milos, milostenie, milostiv etc.)
– Bg., rus. Liudmila, magh. Ludmilla, germ. Ludmila etc.
– La popularizarea numelui o contributie deosebita are poemul lui A. S. Puskin Ruslan si Ludmila.

Ludovic / Ludovica = din germana: Hludwig = luptator de seama; hlud (= faima) + wig (= luptator)
= Raspindit in Occident si foarte frecvent mai ales in Franta, Germania si Italia, LMovic este un vechi nume de origine germanica. Compus din hlod — „glorie, glorios” si wig- „batalie, lupta”, elemente frecvente in onomastica germanica (-*Clotilda; Robert; Rudolf etc), Hlowig sau Hlodowig este cunoscut la franci inca din sec. 5 (sub forma latinizata Olodoveus, Clodovicus, de aici Clovis, numele a fost purtat de intemeietorul si primul conducator, intre 481 — 511, al regatului francilor din Galia, cel care ii crestineaza pe franci si isi stabileste resedinta la Paris). Devenit nume traditional al regilor si imparatilor franci din dinastiile merovin- giana (intemeiata de un legendar Meroveu) si carolingiana (intemeiata de Pepin cel Scurt in 751 si tragindu-si numele de la -> Carol cel Mare, aceasta dinastie ramine la putere pina in 987), purtat apoi de 18 regi ai Frantei, Ludovic are o impresionanta continuitate pe parcursul a nu mai putin de 14 secole (sec. 5—19). Cum se explica evolutia de la Hlod(o)-wig la formele actuale? inca din sec. 8—9, in Franta, sunetul -h- a disparut atunci cind se gasea inaintea lui l, n, r, w; din aceasta perioada sint atestate formele Lhodowicus, Lodovicus, Ludovicus (in texte latine), Lodewig, Lud(e)wig (in germana) sau Lodhuvicus (in Juramintele de la Strasbourg, primul text de limba franceza, de la jumatatea sec. 9). Intrat in onomastica populara, vechiul nume germanic ajunge in Franta la forma Louis, care, imprumutata de italieni, devine Luigi ( ca si alte cuvinte in -is, devenit -igi: Paris — Parigi), iar in maghiara Lajos. Daca Ltidovie si Ludovica sint mai rare la noi (in Transilvania, numele, intrucit este calendaristic, poate fi explicat prin influenta latino-catolica), mult mai frecvent este astazi fem. Luiza, forma de provenienta apuseana (fr. Louise) sau maghiara (in anumite cazuri). L Fr. Louis, Louise, germ. Ludwig (hipoc. Ludi, Lutz, Wickl, Wiggi etc), Ludowika, Luise, it. Lodovico, Lodovica, Luigi (frecvent), Luisa, sp. Luis, magh. Lajos, Ludovika, Lujza, bg., rus. Luiza etc O Dintre cei 18 regi ai Frantei, purtatori ai acestui nume, ii amintim pe Ludovic al XlV-lea (1643—1715), supranumit „regele soare”, Ludovic al XVI-lea (1774—1792), detronat de Revolutia burgheza si ghilotinat in 1793, Ludovic al XVIII-lea (1814—1824). ? () serie de stiluri din artele decorative pastreaza numele unor regi, in timpul carora s-au dezvoltat: Ludovic XII, XIII, XIV, XV, XVI. Ca nume de regi si imparati, Ludovic este cunoscut si in istoria Ungariei (Ludovic de Anjou, invins de domnii romani Bogdan I si Vladislav I), Bavariei si Germaniei. Din istoria culturii europene, compozitorul Ludwig van Beethoven, biologul Louis Pasteur, scriitorul Luigi Pirandello.

Luis / Louis = vine din germana: “hlod” si “wig” ce inseamna “glorie” si “lupta” . Louis este derivat din Clovis. Louis este un vechi prenume ce a fost purtat de numerosi regi ai Frantei, ai Ungariei, Siciliei, Spaniei, printi si ale personaje importante. Louis IX sau Sfantul Louis (1214-1270) a devenit rege la 12 ani si a fost apreciat de poporul sau pentru dreptatea si bunatatea sa. A organizat 2 cruciade.

Luisa / Luiza = femininul de la Luis

Luminița = lumina, fericire, viata
= Prenume feminin modern si apreciat in epoca noastra, Luminita este o creatie recenta a onomasticii romanesti. Forma diminutivala de la subst. lumina (din lat. lumen, ca si lume; pentru originea mai indepartata si corespondentele in alte limbi -»Lucia), prenumele romanesc trebuie explicat prin sensurile figurate „fericire, viata” pe care le are cuv. lumina (copilul aduce „lumina” in viata parintilor, este drag „ca lumina ochilor” etc).

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.