Cunoaşterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimată prin „numele” cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezintă o realitate statică, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile fiinţei Sale şi în posibilităţile Lui de manifestare. La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj care purta în sine informaţii despre persoana caruia i se atribuia.

Cunoasterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimata prin “numele” cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezinta o realitate statica, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile fiintei Sale si în posibilitatile Lui de manifestare.

La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj care purta în sine informatii despre persoana caruia i se atribuia. Numele sub care Dumnezeu se descopera ne ajuta sa ne formam o imagine despre El.

Cartea Facerii ne pune la dispozitie primele trei numiri cu care L-au identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova si Adonai, date oamenilor într-o ordine prestabilita si desavîrsita care nu poate fi schimbata fara a altera caracterul revelatiei lui Dumnezeu catre oameni (Ies. 6, 3), precum si cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt (Fac. 14, 18), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu (Fac. 15, 2), El-Roi: Dumnezeul care ma vede (Fac. 16, 13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grija (Fac. 22, 14), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui Israel (Fac. 33,
20).

În restul cartilor Vechiului Testament, Dumnezeu este identificat prin alte câteva nume diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, El Sadai, Ehieh. Semnificatia exacta a acestor nume nu poate fi precizata astazi cu certitudine.

Numirea de Eloah, este cea mai rar folosit, aparând numai de 57 de ori în întreg Vechiul Testament.

“El” este folosit de aproximativ 217 ori si reprezinta probabil notiunea de putere, forta. Eloah este un termen oarecum mai poetic.

Elohim apare de peste 2.570 de ori în Vechiul Testament si este inteles de cei mai multi comentatori biblici ca un plural de majestate al dumnezeirii. Altii vad în aceasta forma de plural o indicatie a trinitatii lui Dumnezeu, caci desi este un plural masculin, acest nume
apare întotdeauna în Scriptura însotit de un verb la singular.

Elohim este o forma de plural care denumeste un aspect caracteristic al fiintei divine: Dumnezeu întreit în fiinta (Fac. 1, 26), dar unic în natura si persoana (Deut. 6, 4).

Adonai, sau mai scurt “Adon” este numirea veche pentru “Stapîn” sau “Domn” si este aplicata în textul Vechiului Testament si omului si divinitatii (Fac. 15, 2). Atunci când este aplicat oamenilor “adonai” se scrie cu litera mica. El apare de 400 de ori în Vechiul Testament.

Pe lânga aceste nume mai exista în Biblie si un alt numar de termeni descriptivi care-L identifica pe Dumnezeu. El este caracterizat ca: Domnul ostirilor, macar ca astazi nu se mai stie precis daca aceste ostiri erau o referire la multimea îngerilor, la multimea evreilor sau la multimea stelelor de pe cer.

Un alt termen folosit în mod curent ca nume al lui Dumnezeu este “Elion”, care apare de aproximativ 30 de ori în textul Vechiului Testament, fiind tradus de cele mai multe ori prin: “Cel Preaânalt”.

Numirea “El Sadai” este folosita cam de 49 de ori în Vechiul Testament, si este tradusa de obicei prin: “Cel Atotputernic”. Este posibil însa ca sensul primordial al acestui nume sa fi fost: “Stapânul milos”. Cu alte cuvinte, El nu este numai puternic (stapân), ci Îi si place sa-Si foloseasca puterea pentru protectia si binele nostru.

Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care desfasoara ceva din caracterul infinit al prezentei si posibilitatilor divine: “Eu sînt Cel ce sînt” (Iesire 3, 11-15). Ocazia în care a aparut acest nume i-a facut pe multi sa se opreasca asupra lui ca asupra singurului nume veritabil al dumnezeirii. Este bine de stiut însa ca evreii au pierdut ei însisi pronuntarea corecta a acestei perifraze notate în textul vechi doar prin consoanele HH si semivocalele Y, W ( lingvistii de astazi înclina totusi spre forma Yahweh). În timpul Evului Mediu, rabinii au înlocuit vocalele originale cu vocalele din cel de al treilea nume pentru divinitate: Adonai si astfel s-a ajuns la numirea de “Iehova”.

Astazi nimeni nu poate spune ca stie cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a identificat Dumnezeu înaintea lui Moise, iar faptul ca în textul Bibliei au aparut apoi alte numiri pentru Dumnezeu ne arata clar ca nu este bine sa ne legam prea mult de aceasta singura numire.

Acest nume – Iehova – descopera faptul ca Dumnezeu exista vesnic. Asa se prezinta El lui Moise spunând: “… Eu sunt cel ce sunt” (Iesire 3, 14). Evreii când întâlneau acest nume în scrierile sulurilor sfinte nu-l pronuntau pentru ca ei credeau ca atunci când este rostit Dumnezeu care este vesnic este prezent si în momentul când este rostit numele. Ei au înlocuit acest nume cu Adonai – ce îl identifica pe Dumnezeu ca Domn si Stapan.

În Sfânta Scriptura gasim o combinatie a acestui nume cu alti termeni care descopera insusirile si lucrarea pe care o împlineste Dumnezeu.

Astfel:
* Iehova Iire – Domnul poarta de grija – (Fac. 22, 14),
* Iehova Nisi – Domnul Steagul meu – (Ies. 17, 15),
* Iehova Salom – Domnul pacii – (Jud. 6, 24),
* Iehova Sabaot – Domnul ostirilor – (I Sam. 1, 3),
* Iehova Tidchenu – Domnul neprihanirea mea – (Ier 23, 6) etc.

Cel mai des Dumnezeu se descopera lui Israel sub numirea:
* Iahweh Yelohim Israel – Domnul Dumnezeul lui Israel – (Jud. 5, 3).

De departe, cel mai des întilnit nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament este numele sub care s-a descoperit El israelitilor. Forma poetica a acestui nume, “Iah”, apare de 50 de ori în Scriptura. Ea este acea care se folosea în expresiile compuse consacrate laudei: “Haleluiah” (slavit sa fie Domnul!) sau numelor: Ieremi-ia, Isa-ia, Mica-iah, etc.. Cea mai cunoscuta formulare a lui “Iah” este celebrul tetragrammaton “IHWH”, care apare tradus în unele parti prin “Domnul”, iar in altele prin Iehova. Cea de a doua forma, Iehova, a aparut din cauza reticentei evreilor de a pronunta Numele Sfânt. Ei i-au inlocuit vocalele cu acelea din numirea “Adonai”.

Astazi, pronuntarea originala a tetragrammatonului s-a pierdut cu desavârsire. Unii comentatori spun ca cea mai probabila ar fi: Iahweh.

Acest nume al lui Dumnezeu apare de 6.823 de ori în Vechiul Testament.

O alta numire folosita pentru Dumnezeu a fost: “Ehieh”, asemanatoare cu numele “Iahweh”. In Iesire 3, 14 acest termen este tradus prin: “Eu sunt Cel ce sunt”. Unii biblisti sugereaza ca intelesul acestui nume ar fi “pecetea legamântului prin care Dumnezeu se angajeaza sa fie cu Israelul în toate veacurile care vor veni”.

Dumnezeu este identificat si prin alte nume descriptive ca: Împaratul, Datatorul Legii, Judecatorul, Stânca, Cetatuia, Turnul de scapare, Pastorul, Rasplata cea foarte mare, Scutul, etc. Una dintre cele mai frumoase este: Sfântul lui Israel, care apare de 30 de ori in Sfânta Scriptura. Dumnezeu mai este descris si ca: Locul de scapare al celui credincios.

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.