Radomil = din slavă: rad (= fericit) + mil (= milă)

Radoslav = din slavă: rad (= fericit) + slav (= slavă, glorie)

Radu / Răducu / Rada / Radovan =  provenienţă sanscrită / slavă – rad. Traducerea sa este “cel vesel”, “cel fericit”. <sl. Rado-slav, si -mir, < sl. Радъ = “vesel”. Sinonim cu Bucur; nume de mare circulatie la romini, datorita faimei castigate ca nume domnesc, rezonantei si scurtimii lui. Forma primara a numelui cu terminatia -slav sau -mir, obisnuita la sirbi si bulgari, apare sporadic la noi pana pe la 1600.

Rafael / Rafila = Numele provine din ebraica, Repha-el = Dumnezeu a vindecat.

Raisa = din greacă: rhaion = mai relaxat; aidisi = trandafir

Raluca = provenientă grecească – glorie, frumusete

Ramon / Ramona = varianta catalană a nunelui Raymond.

Randolf = din germană: rand (= muchie) + wulf (= lup)

Rareș = vitejie

Raul = varianta spaniolă a numelui Randolf

Raymond = din germană, din Reginmund: ragin (= sfat) + mund (= protector); sfat bun, sfat protector.

Răzvan = variantă a numelui Radovan. Nume adus din India de către tigani, insemnand aducător de vesti bune, vestitor.

Rebeca = splendoare

Reghina = provine din latinescul Regina = regină

Relu = aur, de aur

Remus = provine din latină: Remus = vaslasul.

Renata = din latină: renascută

René = varianta franceză a numelui Renata

Reynold = din germană din Reginold = ragin (= sfat) + wald (= putere)

Rica =

Richard = din germană: ric (= putere) + hard (= curajos)

Robert = din germană: hrod (= faimă) + beraht (= strălucitor); plin de faima

Roberta =

Robertina =

Robin = variantă a numelui Robert; din engleză = prihor

Rodica = provine de la prenumele englez Roda (rhode = trandafir); sau din slavă: rod = fertil, rodnic

Ipoteze onomastice de Rodica Zafiu

Sper ca motivaţia subiectivă uşor de bănuit în alegerea ca temă de discuţie a numelui Rodica să poată fi scuzată: e normal ca direct interesaţii, cei cărora li se cer mai des explicaţii asupra etimologiei propriilor nume, să încerce să le studieze. Iar numelui în cauză, pe cît îi este de clară referinţa literară imediată, pe atît îi e de nelămurită originea. Rodica reprezintă în onomastica românească un caz clar de modă cultă, făcînd parte din categoria mai largă a numelor răspîndite datorită literaturii şi spectacolului (poezii şi romane de succes, basme intrate în circulaţia cultă, teatru, operă, romanţe, şlagăre, filme etc.). Nu e nici o îndoială că la originea impunerii numelui stă scurta poezie idilică a lui Alecsandri, publicată în Convorbiri literare în 1868, inclusă în ciclul Pasteluri. Sînt cunoscute controversele în jurul acestei poezii – care a fost considerată de critici “graţioasă” sau (mai des) artificială, supărător de convenţională. Opinia criticii nu a influenţat probabil prea mult receptarea textului, foarte popularizat prin şcoală, şi care şi-a sporit circulaţia prin punerea pe muzică. în Limba română, în 1940, Sextil Puşcariu scria: “moda dictează şi azi, cum a dictat şi mai înainte. Aproape toate fetiţele născute în anii din urmă, la Cluj, se numesc Rodica”.

în privinţa originii numelui s-au formulat mai multe ipoteze. Christian Ionescu, în Mică enciclopedie onomastică (1975; recent reeditată), respinge ideea – într-adevăr improbabilă – a derivării din substantivul comun rodie, dar tinde să accepte legarea sa de Irodion, Irodia (din aceeaşi familie cu Irod, Irodiada). E explicaţia pe care a impus-o N.A.Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (1963), în care Rodica e prezentat ca provenind din Irodica, hipocoristic de la Irodia; autorul nu acceptă nici invocarea rodiei, nici sugestia lui Paşca – de motivare prin rădăcina slavă rod-.

Recent, ipoteza etimologică Rodion / Herodion a fost preluată şi de Tatiana Petrache şi prezentată ca certă în Dicţionar enciclopedic al numelor de botez, 1998. Cred însă că o intuiţie poetică – a lui Alecsandri, care foloseşte numele în context popular – se poate compara cu una din aceeaşi categorie. Forma Rodica este folosită şi de Coşbuc, într-o poezie – Rada – publicată în 1889, douăzeci de ani după cea a lui Alecsandri. Numele apare o singură dată în text, ca hipocoristic, în alternanţă cu ceea ce este interpretat ca forma sa de bază – Rada: “La izvor vezi pe Rodica”. Desigur, interpretarea lui Coşbuc, ca şi al multor vorbitori, poate fi greşită, bazată pe o impresie etimologică falsă. La nivelul simţului lingvistic popular numele Rodica e perceput ca un corespondent feminin “cult”, “citadin” al numelui masculin Radu (corespondentul cert, Rada, rămînînd marcat ca nume rural). în acest caz tind să cred că nu e vorba de o falsă etimologie, ci de o realitate. în inventarul de nume din documente vechi româneşti publicat de Aspazia şi Cornel Reguş, Nume de femei în vechi acte istorice (sec. XIV-XVI), 1999, nu apare Rodica, dar nici vreo Irodia. Rada e în schimb bine reprezentat, cu derivate ca Rădae, Răduca, Răduţa. Nu am putut totuşi verifica un material mai bogat, care să lămurească numărul şi circulaţia diminutivelor din această serie. în culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, în balada Rada, apar Rădiţa (“Că-l vinde Rădiţa, / Rada crîşmăriţa”) şi Rădişoara (“Rado, Rădişoară”). Alături de Rădiţa, Răduţa, Răduca poate sta şi Rădica: o formă prea marcat populară pentru o poezie cultă, pentru o atmosferă stilizată. Vocala o are două avantaje: leagă numele, prin rădăcină, de familia lexicală a simbolicului rod – şi marchează o pronunţie “elegantă”, “înaltă”, care înnobilează diminutivul prea rural. Procesul s-ar fi putut petrece spontan, în mediul său social, sau ar putea fi o contribuţie a lui Alecsandri; oricum, el e susţinut de alte variante de pronunţare ă/o (făraş, mai aproape de etimon – foraş). în plus, s-ar putea invoca o a treia mărturie literară: tot a unui poet (care a scris o Rada), dar dintr-un text în proză. într-o tabletă din Poarta neagră, Legătorul de cărţi, Arghezi prezintă un personaj cu “rostire afectată”. Modul de a vorbi al acestuia e caracterizat, printre altele, de deschiderea vocalei u la o (deţinot, iobire, minimol, coţitul, bozonar, oltima), dar în destul de multe cazuri şi de transformarea ă / o (focut, fogodoieşti, co): “Io cred c-o so-mi dea dromol…”.

E foarte posibil ca ipoteza Rada / Rădica / Rodica să fie contrazisă de informaţii care îmi lipsesc – privind alte surse sau alte variante onomastice vechi, populare şi regionale. Mi se pare însă important să amintesc că etimologia numelui în chestiune nu e tocmai rezolvată…

Roger = din germană: hrod (= faimă) + ger (= sulită)

Roland = din germană: hrod (= faimă) + land (= pămant)

Roman = din Roma

Aproape iesit astazi din uz ca prenume, dar cunoscut nume de familie, Roman reproduce cognomenul lat. Romanus. fem. Romana, atestat tirziu in izvoare (in epoca imperiala), la inceput ceva mai frecvet, apoi din ce in ce mai rar. Numele are semnificatie clara intrucit corespunde lui romanus „roman”, la origine un derivat adjectival de la Roma (pentru discutia referitoare la originea si semnificatia acestuia -> Romulus); la inceput cu valoare etnica distincta, desemnind pe un locuitor al Romei, cuvintul devine foarte vag in ceea ce priveste originea locala, caci dupa edictul imparatului Caracalla (sec. 3 e.n.) toti locuitorii vastului imperiu primesc cetatenia romana. Patrunse in onomasticonul crestin prin cultul mai multor martiri si sfinti celebrati de biserica, atit in apusul cit si in rasaritul Europei, Romanus si Romana se raspindesc prin intermediul calendarelor. Prin filiera greceasca (Romano s) fostul cognomen ajunge la slavi, unde s-a bucurat de popularitate inca din sec. 12. Numele era frecvent mai alesi la slavii rasariteni si a fost purtat de mai multi cnezi ai Haliciului, dintre care Roman I (1152 — 1173). Ajuns si la noi, Roman apare in documentele tarii Romanesti incepind cu anul 1389 (pina la 1500 sint atestati opt purtatori ai numelui), dar se pare ca mult mai frecvent a fost in Moldova si Transilvania. Interesanta este prezenta numelui personal in toponimie; alaturi de orasul Roman si de numeroasele sate Romanesti sau Romanesti (cel din jud. Gorj este atestat din 1486), din aceeasi familie face parte si numele fostului judet Romanati, forma de plural a lui Romanat. iar acesta de la Roman, ca si Vasilati de la Vasile etc. Dintre derivatele lui Roman care au circulat la noi, Romanei. Roman cu. Romanca etc, Romascu ne permite sa explicam cuv. romascan „locuitor din Roman”; Romila, astazi nume de familie, nu este un derivat romanesc sau slav, ci continua lat. Romilus, cunoscut in onomasticonul crestin. Temei onomastice Rom-, care poate fi degajata si din alte nume de aceeasi origine, ii apartin citeva nume de familie actuale sau toponime: Roma, Romota, Romcea,- Romca etc. Daca fem. Romana nu apare decit sporadic in documente, iar astazi este disparut, derivatul diminutival Romanita se intilneste in inventarul prenumelor actuale (ipoteza formarii lui din romanita „musetel” ni se pare neconvingatoare, substantivul comun fiind un regionalism). • Fr. Romain (rar), it. Romano, Romana, magh. Roman, Romana, bg. Roman, Romana, rus., ucr. Roman, Romana etc. O Roman I% domn al Moldovei (1392—1394), tatal lui Alexandru cel Bun; intre 919—1071, in istoria Bizantului sint cunoscuti patru imparati cu numele Romanos.

Romanița =

Romeo = din latină: trandafir; trecator prin Roma.

Romina =

Romulus =

Rosemarie =

Rosa = din latină: trandafir

Rosalia = din latină: trandafir

Rosalinda = din germană: hros (= cal) + linde (= bland); sau din latină: trandafir frumos

Roxana = de provenientă persană: zori de zi, stralucitoare.

Roxelana =

Roza = Rosa

Rozalia = Rosalia

Rucsandra = Ruxandra = varianta a numelui Roxana.

Rudolf = din germană: hrod (= faimă) + wulf (= lup)

Rupert = variantă a numelui Robert

Rusana =

Ruxanda =

Ruxandra = protector, apărător al bărbatilor sau al oamenilor

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.