Odată cu trecerea timpului, multe tradiţii au fost date uitării, însă sunt regiuni în ţară unde oamenii încă mai ţin cont de ele. Una dintre ele se referă la copiii cu două nume, mai exact la cei care sunt botezaţi de două ori.

două nume

Pe vremea când medicina nu era încă la îndemâna oriciu, oamenii considerau că sursa bolilor o reprezentau demonii sau duhurile rele.

Astfel, a luat naştere o serie de rituri magico-religioase menite să înşele demonul bolii sau moartea. In rândul acestor obiceiuri se numără schimbarea numelui si botezarea din nou.

“Cand un copil zace de boala grea si indelungata, mai ales insotita de spasmuri, mamele schimba numele bolnavului, crezand ca prin aceasta ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rau, carele, dupa credinta lor, duce boala”, scrie crestinortodox.ro

Chiar si Ion Creanga, in povestea Stan Patitul, face aluzie la aceast obicei, cand eroul basmului, intrebat de nume, ii raspunde dracusorului:

“Tot Stan ma cheama, dar de la o boala ce-am avut, cand eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan in Ipate, si de-atunci am ramas cu două nume’.

In Oltenia, primul copil nascut viu – dupa unul sau mai multi nascuti morti, se numeste dupa pierit.

Acestui prim copil viu i se schimba numele adesea, i se pune un cercel pe care sta scris al doilea nume.

Cel dintai nume se scrie pe o caramida care se arunca intr-o apa curgatoare. Astfel, se incerca inducerea in eroare a duhurilor necurate care, nemaicunoscandu-l pe bolnav, i-ar pierde urma si l-ar lasa in pace.

In Biserica Ortodoxa, botezul nu se repetă. În acest sens canonul 47 apostolic mentioneaza:

“Episcopul sau presbiterul daca ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevarat sau daca nu ar boteza pe cel spurcat de catre eretici (cei fara credinta adevarata) sa se cateriseasca, ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului si nu deosebeste preotii adevarati de preotii mincinosi”.

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Studii GEO

Facem studii geotehnice în București și în provincie

prețuri foarte avantajoase….

Sunați-ne acum la mobil 0773 897 010

Proiectul Răsuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

DIN CE AI POTI FACE RAI

Certificate Energetice și Audit

Știați că orice locuință se poate vinde doar dacă proprietarul are certificat energetic pentru ea?

Noi vă ajutăm: suntem profesioniști și la un preț modic aveți certificatul necesar pentru afacerile dvs imobiliare.

Sunați-ne acum la

telefonul mobil 0773 897 010

Spuneți-ne doar unde aveți construcția, de ce tip este… de restul ne ocupăm noi. Veți primi certificatul în timp util.